Localnicii din Valea Jiului s-au bulucit la plimbări gratuite cu telegondola

Autorităţile locale din municipiul Vulcan au reuşit să pună în funcţiune telegondola care duce de la marginea oraşului până în Pasul Vâlcan. După o inaugurare cu un mic ghinion (însăşi Elena Udrea rămânând blocată o oră, sus, pe pârtie, vineri) sâmbătă şi duminică locuitorii Văii Jiului au dat buluc să se plimbe cu noua atracţie a zonei, mai ales că plimbarea a fost gratuită.

E duminică, e soare, e cald iar aproape de amiază pe strada care urcă din Vulcan spre Pasul Vâlcan nu se mai poate urca cu maşina încă din punctul în care aceasta se intersectează cu drumul ce coteşte spre Cabana Căprioara. Un poliţist este certat de zor de întârziaţii la plimbarea spre telegondolă. Degeaba le explică faptul că dacă i-ar lăsa să urce ar bloca drumul ocupat deja pe un sens, pe o lungime de un kilometru de maşini trase pe dreapta, pe lângă care sute de oameni de toate vârstele care urcă şi coboară pe jos. Parcarea de 200 de locuri de la baza telegondolei este şi ea plină-ochi. Senzori prea fini O coadă de 100 de persoane este formată la punctul de îmbarcare. Aici însuşi primarul Vulcanului, Gheorghe Ile, se zdrobeşte tot să îmbarce în ordine, în flux continuu şi în mod echilibrat pe cabine mulţimea care abia aşteaptă să experimenteze minunea de 10 milioane de euro. La un moment dat, telecabina se opreşte. Din nou. Aşa s-a întâmplat şi la inaugurare, noroc că Elena Udrea, al cărei minister a dat bună parte din banii pentru investiţie, ajunsese deja sus. A stat acolo un ceas, fără să aibe de unde cumpăra un ceai cald. Se pare că doi tineri s-au apucat să ţopăie într-una dintre cabine când mai aveau 50 de metri până la punctul de debarcare. Au fost văzuţi şi certaţi serios de angajaţii instalaţiei, la coborâre. "Sunt senzori pe rolele stâlpilor şi cum se simte o trepidaţie, cum se blochează", explică unul dintre oamenii în uniformă albastru-deschis. Primarul Gheorghe Ile nu are timp de explicaţii. Personal îi împarte pe cabine pe curioşii care aşteaptă. Îmbarcarea merge repede, deşi e multă lume. La întoarcere, lucrurile nu vor mai sta deloc aşa. Pârtii deocamdată private

La staţia superioară a telegondolei, o pârtie scurtă, de 300 de metri, pentru începători, amenajată în cadrul aceluiaşi proiect nu are niciun "client". Zăpada s-a subiţiat prea tare în acest loc. De schiat se poate schia doar pe una dintre cele două pârtii aflate în proprietate privată. Una este a unui om de afaceri, cealaltă este a asociaţiei proprietarilor de cabane din Pasul Vâlcan. O primă cabană "de stat" a fost ridicată aici în 1983, iar după Revoluţie au urmat încă vreo 50, mai mari sau mai mici, din cărămidă sau 100 la sută din lemn. Proprietarii lor s-au organizat într-o asociaţie, al cărei preşedinte, Alexandru Kantor, are grijă de buna funcţionare a unui teleschi făcut cu bani puţini şi dorinţă multă, de către proprietari. "Este de fapt un baby-schi, pentru că nu e prea lung şi are şi modalităţi de prindere destul de simple. Am vrut să cumpărăm un teleschi la mâna a doua din Italia, dar costa 20.000 de euro şi nu toţi proprietarii au fost de acord. Instalaţia poate fi folosită de familiile proprietarilor şi de prietenii lor. Automat şi cele două pârtii de schi, de câte 600 de metri sunt uşor accesibile doar pentru aceştia. „N-or să mai fie atâţia în săptămânile următoare” Şi, totuşi, mica zonă de agrement, situată la 500 de metri de staţia superioară a telegondolei, este arhiplină din cauza noii instalaţii de tramnsport pe cablu. Până mai ieri, o urcare cu maşina, iarna, până aici, din Vulcan era extrem de dificilă şi dura o oră, iar o plimbare pe jos se lungea pe trei ore doar la "dus". Miile de plimbăreţi nu-l sperie însă pe Alexandru Kantor. "Ei, au venit acuma aşa mulţi pentru că e telecabina gratuită. În plus au fost şi foarte curioşi oamenii. N-or să mai fie atâţia în săptămânile următoare. În plus, vor mai fi ele şi zile liniştite aici, sunt sigur de asta. Una peste alta, e bine că s-a făcut telecabina asta", spune preşedintele asociaţiei proprietarilor de cabane din Pasul Vâlcan, în timp ce-l mai învaţă pe un micuţ cum să folosească baby-schiul "privat", pentru care se plăteşte o taxă de 5 lei de persoană, pe zi, cât să se acopere costurile cu energia electrică. Printre cabane este loc pentru câteva mici pârtii pentru săniuş. Posibilităţile de cazare sunt şi ele limitate, cam după cererea care exista înainte de apariţia telegondolei: 80 de locuri în "cabana mare" şi vreo 20 de locuri în cabana care are şi un mic restaurant, cam atât. Românismele de la coada imensă

Se face deja ora 14.30 şi ar cam fi timpul pentru întoarcere, mai ales că se aude prin mica staţiune montană că la ora 16.00 va fi oprită telegondola pe motiv că "nu are rodajul complet". La coborâre aşteaptă sute de persoane. Coada e imensă şi urcă pe câtre patru cinci rânduri o sută de metri în sus, pe drumeagul ce duce spre cabane. Îmbarcarea se face încet. Doar câte două persoane mai sunt lăsate să intre în câte o cabină. După 10 minute de stat aşteptat, vântul care bate pe versant face aşteptarea şi mai enervantă. Lumea îşi pierde cumpătul în momentul în care observă că unii plimbăreţi, când urcă, nu se mai dau jos din cabine dorind să şi coboare. O femeie cu câţiva copii este dată jos forţat din cabină în corul de huiduieli al celor care aşteaptă. Ea a dorit doar să-şi ducă micuţii într-o plimbare cu telegondola, dus – întors, fără să coboare la staţia superioară şi să elibereze astfel locurile. Se ceartă cu oamenii de ordine, dar degeaba. În peisaj apar şi câţiva jandarmi montani. Doi bătrâni cu păr cărunt şi pălării frumoase vor să facă acelaşi lucru. Sunt scoşi cu forţa din cabină, şi nu înţeleg de ce nu pot face un circuit complet, dus-întors, fără să se dea jos, ci sunt invitaţi să părăsească zona de sosiri- plecări şi se aşeze la capătul cozii imense. Din spate apar huiduieli mai ceva ca pe stadion. Angajatul de la îmbarcări se încăpăţânează să folosească instalaţia electronică de acces, asemănătoare cu cele de la metrou, când ar putea foarte bine să disloce un segment al gardului metalic şi să se mărească astfel ritmul îmbarcărilor. "Aşa mi s-a zis să fac, aşa fac", se explică tânărul, dovedind că încă mai avem de-a face cu oameni ghidaţi de ideea "noi muncim, noi nu gândim". Perioada totală de aşteptare la întoarcere este de 50 de minute. Călătoria de întoarcere cu telegondola mai presupune o oprire neprevăzută a instalaţiei, vreme de un minut, semn că alt senzor a fost deranjat.

"E doar începutul"

Telegondola dintre Vulcan şi Pasul Vâlcan a fost ridicată în nouă luni şi a costat 7 milioane de euro. La această sumă s-au mai adăugat 3 milioane de euro pentru parcarea de la bază şi amenajarea mini-pârtiei de schi de la staţia terminus. În primele trei zile de funcţionare, când călătoriile au fost oferite gratuit, peste 6.000 de persoane s-au plimbat cu ajutorul instalaţiei. Telegondola are 72 de cabine de câte şase locuri, o lungime de 3.5 kilometri şi parcurge o diferenţă de nivel de aproximativ 400 de metri în 8 minute şi jumătate. Preţul unei călătorii dus-întors va fi de 10 lei. Primarul municipiului Vulcan spune că instalaţia este doar prima dintr-un proiect mai amplu derulat de Ministerul Dezvoltării în parteneriat cu primăriile din zonă. "O a doua telegondolă, de 3 kilometri se va construi în continuarea celei inagurate zilele trecute şi va duce până în zona Drăgoiu. De acolo, cu teleschiul ce urmează să fie şi el construit, se va putea ajunge în Straja, zonă în care se vor mai amenaja cinci pârtii de schi, dintre care cea mai mare va fi lungă de cinci kilometri, pe lângă cele existente deja în zona respectivă. Întregul proiect se ridică la 26 de milioane de euro. Era normal să facem acum această telegondolă, chiar dacă în Pasul Vâlcan nu sunt cine ştie ce alte facilităţi. Este doar începutul. Vor fi şi aici, veţi vedea, pentru că Primăria va prelua una dintre cele două pârtii de schi din Pasul Vâlcan. Ca să vedem însă imaginea de ansamblu, trebuie să realizăm că este vorba de un proiect prin care se va asigura legătura pe instalaţii cu cablu între Vulcan şi zona Straja. Doar aşa putem dezvolta un domeniu de schi adevărat", spune primarul Gheorghe Ile.