ULTIMA ORĂ. Bogdan Lobonț a revenit în fotbalul românesc! E ANTRENORUL unei echipe de tradiție

Fostul internațional Bogdan Lobonț va fi noul tehnician al Universității Cluj, anunță site-ul grupării ardelene.

În vârstă de 40 de ani, fostul mare portar o va prelua oficial pe „U” Cluj de la 1 ianuarie 2019. „Pisica” a pus capăt carierei de jucător pe 2 iunie, după ce de-a lungul timpului a fost portarul echipelor Corvinul Hunedoara, Rapid Bucureşti, Ajax Amsterdam, Dinamo Bucureşti, Fiorentina şi AS Roma.

FC Universitatea Cluj şi Bogdan Lobonţ au ajuns la un acord, urmând ca fostul “internaţional” să ocupe postul de antrenor principal al echipei noastre începând cu 1 ianuarie 2019. Aceasta va fi prima experienţă ca tehnician a omului care a strâns 86 de selecţii în tricoul primei reprezentative de fotbal a României, pentru care a bifat două turnee finale de Campionat European, EURO 2000, respectiv EURO 2008.

Pe lângă rolul de antrenor principal al primei echipe, Bogdan Lobonţ va superviza şi activitatea Academiei de Copii şi Juniori, unde va fi implementat un model similar cu cel întâlnit la marile cluburi europene.

Lobonţ şi-a încheiat cariera de fotbalist în vara acestui an, în tricoul italienilor de la AS Roma, echipă pentru care a evoluat timp de nouă ani, iar de-a lungul carierei a mai evoluat, pe rând, pentru Corvinul Hunedoara, Rapid Bucureşti, Ajax Amsterdam, Dinamo Bucureşti (în două rânduri) şi AC Fiorentina.

Noul nostru antrenor va avea în perioada următoare întâlniri, la Cluj, cu jucătorii, actualul staff tehnic şi cu cel administrativ.

Îi urăm mult succes în noua sa carieră aici, la Universitatea Cluj, şi suntem convinşi că, împreună, vom face paşii necesari pentru revenirea în elită”, se arată în comunicatul emis de clubul clujean.