Litoralul românesc, mai scump în 2013

Creşterea preţurilor de cazare cu 7% pentru sezonul estival 2013 ,anunţată recent de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este recunoscută de hotelierii de pe litoral.

Adunaţi la Mamaia, Târgul de Turism "Bursa Litoral -Delta  Dunării", agenţii de turism şi hotelierii admit că ,după trei sezoane în care tarifele au rămas neschimbate ,pentru anul viitor va fi nevoie de mici ajustări de preţ. Şi asta pentru că în tot acest interval , toate scumpirile  la utilităţi şi alimente au fost suportate de ei. Încurajaţi de succesului verii 2012, oamenii din turism pregatesc pachete de vacanţă puţin mai scumpe, cu 2-3 % mai mari în sudul litoralului şi  cu până  la 10% în Mamaia. Preşedintele ANAT Corina Martin justifică majorările de preţuri  prin investiiţile care vor fi făcute în această iarnă pe litoral şi în plus "vor mult mai multe hoteluri care îşi vor îmbunătăţi oferta , serviciile, pregătim deja o extindere a hotelurilor care vor intra în programul "All inclusive" care a avut mare succes în această vară". Preşedintele Asociaţiei patronale Mamaia, Nicolae Bucovală  susţine că " este deja o premieră faptul că sunt deja agenţii de turism şi site-uri care au deja locuri vândute pentru sezonul 2013  şi în cel mult o lună vom putea lansa şi programul "Înscrieri timpurii". Corina Martin spune că prin ANAT , ," pregătim un program de seniori , pentru capetele de sezon, pentru turiştii de vârsta a treia dar şi un program de clubbing , weekenduri pe litoral , în full sezon, cu vauchere şi acces la cluburile de noapte ,mai ales în staţiunea Mamaia". Marea problemă a hotelierilor este însă TVA -ul la alimente , redus în pieţele concurente , Grecia, Turcia, Croaţia dar nu şi la noi. Patronatele din turism au făcut deja demersuri la ministerul de resort. Secretarul de stat Cristian Bărhălescu , prezent la  Bursa Litoral a declarat că " solicitarea de reducerea TVA-ului la 9% pentru masa care intră în pachetul turistic este pe masa ministrului , încercăm să-i ajutăm" În opinia lui , " dacă produsul turistic este mai ieftin, este clar că numărul de turişti dar şi încasările vor mai mari".   Exclusiv: "Big Brother" în turism, amânat după alegeri   Sistemul Integrat de Evidenţă a Turiştilor (SIET), prin care turiştii ar fi urmat să fie  înregistraţi "în timp real" nu va mai fi funcţional începând din luna decembrie aşa cum a anunţat în urmă cu două zile MDRT. Profitând de prezenţa secretarului de stat Cristian Bărhălescu la Bursa Litoral de la Mamaia, membrii Consiliului Consultativ al Turismului , au iscat un tărăboi în toată regula , respingând aplicarea sitemului pe motiv că încalcă întimitatea turiştilor şi nu numai.  Contactat de EVZ, Cristian Bărhălescu , a recunoscut că " nu ne-am putut înţelege în niciun chip aşa că ,puteţi spune oficial că la solicitarea industriei hoteliere ,care nu consideră oportună implementarea SIET, am hotărât amânarea acestei deciziei până după ianuarie 2013, om vedea ce se va întâmpla după aceea. Instalarea era foarte simplă, fiecare unitate de cazare are un calculator , nu implica vreo cheltuială în plus, nu vor şi pace".