Lista neagră a metodelor prin care românii sunt înşelaţi

Nu sunt legale şi pot fi reclamate: soldurile false, promovarea mincinoasă, produsele curative fără efect şi reclamele amăgitoare.

Toate practicile incorecte pentru consumator sunt interzise de Comisia Europeană, care a stabilit printr-o directivă şi o listă neagră a acestora. Este vorba de metode de înşelare foarte frecvente pe piaţa românească: scheme piramidale, publicitatea înşelătoare, creşterea şanselor de câştig la loterii, informaţii false privind piaţa. O metodă incorectă de pe această listă neagră des întâlnită în România4 este cea a afirmaţiilor neîntemeiate privind efectele miraculoase ale unor pastile. Elena Soroc, din Buzău, reclamă, spre exemplu, că pastile de slăbit Super Slim nu sunt eficiente. "Mi-au spus că pot slăbi peste 500 de grame pe zi, că este o pastilă naturală după o reţetă chinezească. Am comandat o cutie, dar nu au avut efect. De atunci nu le mai folosesc", ne povesteşte femeia. A rămas însă cu paguba: o cutie de Super Slim costă 45 de lei. "Directiva europeană vizează în special acele firme care fac afirmaţii neîntemeiate că un produs tratează boli, disfuncţii sau malformaţii. Un comerciant care face o afirmaţie privind efectul unui produs va trebui să o susţină cu argumente, indiferent de ţara în care comerciantul îşi are sediul", ne-au explicat reprezentanţii Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor (ANPCPPS). Shoppingul la solduri, pericol de ţeapă Mulţi comercianţi, în special în magazinele de îmbrăcăminte şi încălţăminte, îşi înşeală clienţii cu solduri false. "Este o practică incorectă publicitatea înşelătoare de genul: Sfârşitul contractului de închiriere! Lichidare de stocuri! Comerciantul afirmă că este pe cale să îşi înceteze activitatea sau să îşi mute sediul fără a intenţiona acest lucru", mai explică reprezentanţii ANPCPPS. Se mai întâlnesc solduri false, în genul un produs este prezentat mai ieftin cu 70% decât în ziua precedentă când el are acelaşi preţ. Până şi multinaţionale ape­lează la publicitatea falsă. McDonald's Romania a fost amendată de Protecţia Consumatorului pentru că folosea cartofi congelaţi în meniu, deşi în reclame erau prezentaţi cartofi proaspeţi.

Unde reclamaţi

Alte categorii de promovare incorectă se referă la creşterea şanselor de câştig. "Afirmaţia că un produs poate mări şansele de câştig la jocurile de noroc este înşelătoare", conform CE. În acelaşi timp, schemele piramidale care se referă la un sistem unde consumatorul plăteşte o cotizaţie în schimbul posibilităţii de a primi o parte din sumele provenite din cotizaţiile altor membri sunt tot în afara legii. Toate aceste practici trebuie reclamate la Protecţia Consumatorului sau la organizaţiile non-guvernamentale de acest gen.