După aproape două săptămâni de negocieri, liderii partidelor ce urmează să formeze viitoarea alianță PNL-PSD-UDMR au anunțat, sâmbătă, că negocierile au fost finalizate. Rămâne doar de făcut corecturi pe programul de guvernare, acolo unde este cazul. Discuțiile pe ministere știm că au fost extrem de tensionate, recurgându-se inclusiv la țipete, atât din partea PNL, cât și din partea PSD. Ședința de sâmbătă pare că s-a încheiat totuși cu bine, iar partidele au reușit să își împartă inclusiv ministerele.
Tot scandalul a pornit după ce președintele PNL, Florin Cîțu, l-a trimis la înaintare de premierul propus de liberali, generalul Nicolae Ciucă. La negocierile de vineri, Nicolae Ciucă a dat PSD-ului toate ministerele pe care le-a cerut, rămânând practic fără niciun portofoliu important. În încercarea de a pune mâna pe un minister cu bani mulți, Florin Cîțu s-a dus la Marcel Ciolacu să-i solicite măcar un portofoliu. Liderul PSD a refuzat, însă, propunerea și i-a trimis pe liberali la Kelemen Hunor, care a amenințat că UDMR va ieși de la guvernare dacă rămâne fără Ministerul Dezvoltării.
Lupta pe ministere și bani s-a încheiat: Cu ce a rămas PNL
Astfel, negocierile de vineri s-au întrerupt și au fost reluate sâmbătă, 20 noiembrie. S-au împărțit, până la urmă, ministerele, în urma altor neînțelegeri. Dacă tragem linia, pe scurt, PNL a pierdut Ministerul Transporturilor, potrivit surselor politice, și Ministerul Dezvoltării.
În ceea ce privește Ministerul Finanțelor, râvnit de Florin Cîțu, acesta ar putea să ajungă la PNL, însă abia în iulie 2023, când s-a hotărât ca pe lângă schimbarea prim-ministrului de la șefia Guvernului, să treacă la celălalt partid și ministerele „de forță”.
Astfel, în anul 2023, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne vor fi preluate de către PSD, iar Ministerul Finanțelor, Ministerul Apărării și Secretarul General al Guvernului vor fi conduse de PNL.
Cel mai sigur, Guvernul va fi condus de Ciucă, în primă fază, și va prevedea 20 de ministere, în care PSD va conduce 9 și SGG-ul. PNL va avea 8 ministere. UDMR rămâne cu cele 3 pe care le conducea și înainte. Vor fi înființate două ministere noi, potrivit surselor politice Digi24: Ministerul IMM-urilor și Turismului și Ministerul Familiei.
Lista miniștrilor din Cabinetul Nicolae Ciucă
- Prim-ministru- Nicolae Ciucă
- Vicepremier - Kelemen Hunor
- Vicepremier PSD
- Camera Deputaților - Marcel Ciolacu
- Senat - Florin Cîțu
Ministerele PSD
- Ministerul Finanțelor- Adrian Câciu
- Ministerul Apărării- Titus Corlățean/Vasile Dîncu
- Ministerul Transporturilor - Sorin Grindeanu
- Ministerul Muncii - Gabriela Firea/Marius Budăi
- Ministerul Familiei - Gabriela Firea/Marius Budăi
- Ministerul Culturii - Lucian Romașcanu/Vasile Dîncu
- Ministerul Economiei- Radu Oprea
- Ministerul Sănătății - Alexandru Rafila
- Ministerul Agriculturii - Adrian Chesnoiu
Ministerele PNL
- Ministerul Justiției- Alina Gorghiu
- Ministerul Fondurilor Europene- Cristian Bușoi
- Ministerul Energiei- Virgil Popescu
- Ministerul de Interne- Lucian Bode
- Ministerul de Externe- Bogdan Aurescu
- Ministerul Educației - Sorin Cîmpeanu
- Ministerul Digitalizării - Raluca Turcan
- Ministerul IMM-urilor și Turismului
Ministerele UDMR
- Ministerul Dezvoltării - Cseke Attila
- Ministerul Mediului - Tanczos Barna
- Ministerul Sportului - Eduard Novak
Ultima rundă de negocieri înainte de semnarea protocolului noii coaliții de guvernare PSD-PNL-UDMR ar trebui să aibă loc duminică, 21 noiembrie, la ora 12.00, la Parlamentul României.