Lista finală a candidaturilor pentru europarlamentare. Ce etape urmează

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Biroul Electoral Central (BEC) a publicat lista tuturor candidaturilor depuse pentru alegerile europarlamentare. Astfel, aceasta cuprinde 15 formațiuni politice și șapte independenți. În perioada următoare, BEC se va pronunța vizavi de admiterea sau respingerea acestora.

Lista finală pentru alegerile europarlamentare

Potrivit reprezentanților BEC, până la data de 10 aprilie, 15 formațiuni și 7 independenți au depus documentele pentru candidatura la alegerile europarlamentare. Conform procedurilor, Biroul Electoral Central urmează să se pronunțe în ceea ce privește admiterea sau respingerea candidaturilor depuse.

Alegeri. Sursa foto: Dreamstime.com

În urma depunerii documentației necesare, BEC va parcurge etapele care se impun pentru validarea acestora.

15 formațiuni și 7 independenți

Conform Biroului Electoral Central, până la data limită și-au depus candidaturile 15 formațiuni politice și 7 independenți.

„Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 199/2024 privind aprobarea calendarului acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 și la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024, termenul-limită pentru rămânerea definitivă a candidaturilor este data de 29 aprilie 2024", se arată într-un comunicat al BEC.

Biroul Electoral Central, BEC

Alegeri europarlamentare. Lista candidaturilor depuse la BEC

Conform Biroului Electoral Central, lista candidaturilor pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie cuprinde:

1. Alianța Electorală PSD PNL 2. Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei 3. Alianța România Socialistă 4. Alianța AUR S. Partidul S.O.S. România 6. Partidul Alternativa Dreaptă 7. Partidul Diaspora Unită 8. Partidul Umanist Social Liberal 9. Partidul Reînnoim Proiectul European al României (REPER) 10. Partidul Oamenilor Liberi 11. Uniunea Democrată Maghiară din România 12. Partidul România Mare 13. Partidul Noua Românie 14. Partidul Patrioților 15. Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalac

De asemenea, alți 7 candidați independenți și-au depus documentele la BEC.

1. Jurma Paul-Octavian 2. Pîrvănescu Paula-Marinela 3. Gheorghe Vlad-Dan 4. Mustățea Ilie-Cătălin 5. Ștefănuță Nicolae-Bogdănel 6. Mîndru Petru 7. Șoșoacă Dumitru-Silvestru.

Alianța PSD-PNL a depus la BEC semnăturile și lista pentru europarlamentare la începutul acestei săptămâni. De asemenea, luni, cei din Alianța Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei au depus documentele la sediul Biroului Electoral Central. Totodată, și reprezentanții AUR au depus, în urmă cu două zile,  lista și semnăturile pentru scrutinul european.