Soția fostului edil al Capitalei, Oana Lis, a declarat recet că nu știe cum să își gestioneze banii, iar Viorel Lis nu o întelege. Cei doi trăiesc din pensia de 3.000 de lei a fostului primar.
„În orice cuplu, poate numai la milionari nu sunt certuri pe bani. Cred că în orice cuplu, unul dintre motivele de ceartă este capitolul financiar. Şi eu şi Viorel suntem aceeaşi zodie, Peşti, şi amândoi suntem cheltuitori, dar pentru că eu fac cumpărăturile, plătesc facturile, nu realizează. Am început să îmi fac liste cu program în Excel cu ce cheltuiesc, renunţ la alte lucruri, de exemplu, nu mi-am mai cumpărat haine.
Ca să dau un pont pentru doamne, toate rochiile pe care le aveam de seară sau lungi, mi le-am tăiat la croitor, ca să le port ziua. Da, nu îmi mai cumpăr haine pentru că dau prea mulţi bani şi îmi cumpăr lucruri de machiaj mai ieftine, ca să pot să ies, pentru că aceasta este plăcerea mea. Abia aştept să termin facultatea ca să mă angajez şi eu. Sunt zile în care nu am bani şi mă împrumut, dar sunt zile în care nu ştiu… Cheltuiesc 300 de lei, 500 de lei, 1000 de lei într-o zi, nu ştiu, depinde, dar sunt zile în care n-am 10 lei, acesta este adevărul, mie nu-mi place să mă ascund după deget, să mă dau mai bogată decât sunt. De multe ori, îmi plătesc prietenii când ies în oraş”, a spus Oana Lis la Antena Stars.