Deprecierea susţinută a celor două monede este un semn că economia americană şi cea britanică dau semne de slăbiciune.

Lira sterlină a suferit în ultimul an cea mai mare depreciere în rândul marilor monede, informează publicaţia „The Daily Telegraph“.

Moneda britanică a depăşit dolarul în topul deprecierilor, pe fondul scăderii consumului în Marea Britanie din ultimele luni. Lira sterlină a pierdut, în ultimele 12 luni, 9 procente din valoarea sa de piaţă, pe când dolarul american a pierdut 8,4 procente.

De cealaltă parte, euro a cunoscut o apreciere a valorii sale cu 6% în ultimul an. Situaţia pune într-o poziţie extrem de delicată banca centrală britanică, The Bank of England (BoE), care nu poate încuraja consumul prin scăderea dobânzii de politică monetară deoarece o astfel de măsură ar slăbi şi mai mult lira. „Până de curând, declinul lirei a fost frânat de dobânzile mari din regat“, spun analiştii. Marea Britanie are o economie foarte sensibilă la fluctuaţiile dobânzilor. Cu toate acestea, dobânda de politică monetară a fost „tăiată“ în urmă cu pu- ţină vreme până la nivelul de 5,5%. Două economii în suferinţă Pierderile suferite de cele două monede sunt semne ce arată că economiile celor două ţări, SUA şi Marea Britanie, nu se simt prea bine. Ambele state au o piaţă a locuinţelor supraevaluată, niveluri scăzute de încredere în propria economie, un nivel foarte ridicat de îndatorare în rândul populaţiei şi al companiilor şi deficituri de cont curent record.

Cu toate acestea, o monedă naţională slabă aduce unele beneficii pentru economia unui stat, deoarece sunt încurajate exporturile din ţara respectivă. „Nivelul la care se află lira ar putea stimula creşterea economică, însă asta va însemna şi preţuri mai mari pentru produsele importate, ceea ce ar putea aduce inflaţie“, crede Michael Saunders, economist la Banca Citigroup. Serviciile, de bază În aceste momente, economia britanică se bazează doar în mică măsură pe producţia şi exportul de bunuri, cărora le-ar fi priit o liră slabă. Ţara importă foarte multe produse de consum, mai ales din SUA.

Astfel, o monedă naţională slabă înseamnă costuri mari pentru importatori, care se văd nevoiţi să mărească preţurile la produse, fapt ce generează, în cele din urmă, inflaţie. Nivelul actual al inflaţiei în regatul britanic este de 2,1%.   Deşi în secolul al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea ţara era puternic orientată spre producţia de bunuri, în zilele noastre peste 73% din produsul intern brut (PIB) al Marii Britanii provine din sectorul de servicii, mai ales financiare. Londra, capitala regatului britanic, este alături de New York şi Tokio, unul dintre cele trei mari centre financiare ale lumii

. În situaţia în care se află acum lira sterlină, investitorii nu mai au încredere să parieze pe ea şi caută plasamente alternative în valori precum aurul sau petrolul. Nu este, astfel, de mirare că aceste bunuri au atins de curând preţuri-record, dacă avem în vedere faptul că şi investitorii americani se pun la adăpost de prăbuşirea dolarului, investind tot în aur şi petrol. SISTEM Competiţie cât cuprinde Marea Britanie foloseşte modelul economic anglo-saxon, la fel ca şi SUA. Acesta este un tip de sistem macroeconomic, folosit în special în ţările vorbitoare de limbă engleză, precum Marea Britanie, SUA, Canada, Irlanda ş.a.

Acest sistem economic se caracterizează printr-o piaţă lăsată mult mai liberă, graţie unei legislaţii mult mai relaxate, prin taxe reduse şi o mai mică implicare a guvernului. Sistemul are la bază două principii fundamentale: cel al adversităţii şi cel evoluţionist.

Principiul adversităţii este axat pe noţiunea de conflict, transformând capitalismul într-o competiţie. Este vorba despre o idee simplă: un grup luptă cu celălalt pentru supremaţie, iar piaţa este câmpul de luptă.

În modelul anglo-saxon nu este acceptată ideea că oamenii îşi pot ameliora situaţia şi bunăstarea generală muncind împreună (aşa cum postulează, spre exemplu, comunismul). Principiul evoluţionist susţine schimbarea continuă, care nu trebuie făcută brusc, ci printr-un proces continuu de adaptări. Sistemul economic anglosaxon presupune flexibilitate pentru a pune schimbările în practică. Cele două principii explică rezistenţa modelului economic anglo-saxon în faţa încercărilor de restricţionare a concurenţei şi a flexibilităţii.