Lipsa banilor ne ţine în coloană pe centura Bucureştiului

PROBLEME LA FINANŢARE. Compania de Drumuri a renunţat la ideea de a lărgi la patru benzi Centura de Sud a Capitalei din lipsă de fonduri. Valoarea totală a lucrărilor ar fi trecut de 156 milioane euro.

La mai bine de doi ani de la licitarea contractelor pentru modernizarea şi lărgirea la patru benzi a centurii de sud a Bucureştiului, Com­pania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a decis că nu are bani suficienţi pentru a mai construi câte o bandă pe sens şi a decis ca lărgirea să se facă doar în zona intersecţiilor. Astfel, imediat după ce trec de DN2, şoferii care se aventurează pe centură vor mai sta o vreme în coloană. "Pe centura de sud lucrările sunt etapizate: în prima etapă – care va începe în primăvara lui 2012 se va merge pe modernizarea centurii existente, cu lărgire la 4 benzi în zona intersecţiilor, urmând ca în etapa a doua să lărgim la patru benzi întregul sector", a declarat directorul general al CNADNR, Daniela Drăghia, fără a preciza când va începe cea de-a doua etapă. "Şi lucrările la capetele de centură vor demara tot în prima parte a anului. Alocare bugetară există, unul dintre contracte a fost semnat deja", a adăugat oficialul CNADNR. Potrivit informaţiilor furnizate de companie, în acest an au fost alocate 170 milioane de lei. Ultimele două tronsoane din centura de sud a Capitalei au fost licitate anul trecut. Nu s-a ajuns la semnarea contractului decât pe tronsonul cuprins între Autostrada Bucureşti-Piteşti (A1) şi DN7. Cei 8,6 kilometri vor fi modernizaţi de o asociere din care face parte firma lui Florea Diaconu, Delta ACM 93, pentru 106,6 milioane de lei, fără TVA. Potrivit CNADNR, pe 27 decembrie a fost dat ordinul pentru începerea proiectării. Berna, la al doilea proces câştigat împotriva CNADNR Cel de-al doilea contract, care presupunea lucrări de reabilitare a 11,4 kilometri între DN2 şi Autostrada Soarelui (A2), a fost câştigat de o asociere din care făcea parte firma lui Nelu Iordache, Romstrade. În urma unor contestaţii depuse de firmele Aktor şi Tehnologica Radion, controlată de omul de afaceri Theodor Berna, Curtea de Apel a desfiinţat decizia de atribuire a CNADNR şi a cerut reevaluarea ofertelor. Firma lui Berna fusese iniţial descalificată. Curtea de Apel Bucureşti i-a dat dreptate lui Berna şi în cazul tronsonului doi al autostrăzii Timişoara-Lugoj. Modernizarea centurii de sud a Capitalei va costa peste 683 milioane de lei (156 milioane euro). Trei din cele cinci tronsoane au fost atribuite încă din 2009, iar în ciuda faptului că nu au fost emise ordine de începere a lucrărilor, costurile au crescut cu 68%. Pe aceste tronsoane lucrează firmele Delta ACM 93 a lui Floarea Diaconu, Tehnologica Radion a lui Theodor Berna, Euroconstruct Trading 98 a lui Sorin Vulpescu şi Dan Besciu, Romstrade a lui Nelu Iordache şi Straco, companie la care acţionari majoritari sunt fraţii Alexandru şi Traian Horpos.

170 milioane de lei vor merge în acest an către modernizarea centurii de sud a Capitalei, potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR)

TĂRĂGĂNARE Prelungiri de termene în partea de nord Actele adiţionale sunt un lucru comun şi în cazul centurii de nord. Iniţial, lucrările de lărgire şi modernizare la patru benzi trebuiau să coste 252,2 milioane de lei. În urma semnării a nu mai puţin de opt acte adiţionale am ajuns să plătim 358,8 milioane de lei. De ce au crescut costurile estimate iniţial Cum se justifică majoarea cu 42% a costurilor? Potrivit Companiei de Drumuri, cele 104 milioane de lei, diferenţa dintre ce s-a negociat şi cât s-a plătit, au fost folosite pentru largirea la patru benzi a pasajului peste DN 7 la Chitila, în introducerea separatorului de sensuri, în relocări de utilităţi şi în înlocuirea parapetului metalic cu parapet New Jersey. La reabilitarea şi extinderea la patru benzi a centurii de nord a Capitalei au lucrat şi încă lucrează Aktor, Alpine-FCC şi Romstrade. Unele dintre lucrări nu se vor finaliza înainte de aprilie, în timp ce pentru altele CNADNR va face recepţia în această lună. Centura-autostradă, râvnită de chinezi Deşi Compania de Drumuri susţine că va lărgi în cele din urmă şi centura de sud a Capitalei la patru benzi, există puţine şanse ca acest lucru să se întâmple şi pentru că se doreşte realizarea prin concesiune a unei variante ocolioare la nivel de autostradă. Peste 900 de milioane de euro estimează Compania de Drumuri că va costa construirea celor 48 de kilometri. Potrivit ministrului economiei, Ion Ariton, două companii chineze sunt interesate de realizarea acestui proiect: China Dalian International Holdings şi China Communications Con­struction Company. Oficialul român a fost anul trecut într-o vizită de lucru la Beijing. Compania care îşi va asuma realizarea în concesiune a celor 48 de kilometri de autostradă va primi spre întreţinere şi operare autostrăzile spre Piteşti şi Constanţa. Va avea astfel mână liberă să impună taxe pe A1 şi A2, autostrăzile cu cele mai ridicate nivele de trafic din ţară. CITIȚI ȘI:

  • CNADNR a semnat contractul cu firma lui Diaconu pentru modernizarea Centurii Bucureşti
  • Centura de sud a Capitalei ne costă cât o autostradă