Herghelia de Lipiţani de la Sâmbăta de Jos e nonagenară. Caii tineri nu sunt de vânzare, iar puţinele exemplare scoase la licitaţie valorează cât o maşină.
"Bagă un şprint în el! Dă-i pe turbo!", îl tachinează Florin Pahleghi pe Gheorghiţă Nicolae, care-l că lăreşte pe Favory 36, un superb armăsar pepinier, de 8 ani. Florin e cel mai bun călăreţ dintre îngrijitorii cabalini, de la Herghelia de Lipiţani de la Sâmbăta de Jos, de lângă Făgăraş. Aici s-a născut şi tot aici au trăit şi muncit tatăl şi bunicul său.
Gheorghiţă, un pişpirică de 50 de kile, struneşte ferm namila de jumătate de tonă. "E cel mai al naibii! Îi place să-i tăvălească. Are stofă de jocheu!", îl laudă Ioan Urdea, inginerul zootehnist al hergheliei. Armăsarul e al 36-lea descendent al strămoşului său ajuns la crescătorie imediat după Primul Război Mondial. În octombrie, herghelia împlineşte 90 de ani.
Asta viaţă: 13 armăsari la 76 de iepe!
"Trap, pas, galop!", îi ordonă dresorul Liviu Nistor lui Maestoso 50. Armăsarul, un vânăt-rotat poreclit Mircea, parcă dansează şi scoate aburi pe nări. Nechează de-ţi sparge urechile în timp ce Liviu îl învârte în cerc. A auzit chemarea altuia aflat într-un padoc, lângă hipodrom. "Nu au voie să se întâlnească. Se bat! La fel şi cu iepele. Dacă se bagă între ele şi nu sunt în călduri, îi snopesc", explică inginerul Urdea.
"Bravo băiatu’!", îşi laudă febleţea Liviu tocmai când Mircea, bucuros că a ieşit la plimbare, alunecă pe iarba udă. Caii fac parte din lotul de 13 armăsari pepinieri. Sunt şapte linii geneaologice: Conversano, Favory, Maestoso, Neapolitano, Pluto, Siglavy-Capriola şi Tulipan.
"Alături de cele 76 de iepe-mamă, sunt avuţie naţională", se mândreşte Ioan Urdea. Mai sunt 58 de armăsari de montă publică, 33 de mânji sub şase luni, şapte cai de muncă, 17 scoşi la vânzare şi restul, până la 311, tineret până în trei ani.
"Pepinierii nu sunt de vânzare. Sunt bunuri naţionale. Unii dintre mânji sunt vânduţi la licitaţie. Pentru un cal bun se începe de la 10.000 de lei. Ştiu că cel mai mult s-a luat pe unul vreo 450 de milioane, acu’ câţiva ani", povesteşte inginerul.
"Dangalizare" cu fier roşu, la şase luni
"Lipiţanii nu sunt de «obstacole». Sunt cei mai buni la dresaj academic şi la atelaj. E mai rezistent şi puternic, dar nu la fel de iute ca pursângele arab de la Mangalia", recunoaşte Ioan Urdea în timp ce-l alintă pe Neapolitano 39, fătat în 1990.
Calul e pe ultima sută. Puţini sunt daţi la montă după ce au împlinit 20 de ani. Armăsarul dă cu greabănul în uşiţa boxei. "Îl mănâncă pielea!", glumeşte zootehnistul. "Pepinieri" sunt în primele boxe ale grajdului. Urmează cei de montă publică şi cei pentru atelaje de show, turism şi călărie. "Ăştia sunt castraţi, să fie domoli şi disponibili la vânzare. Da’ nu poţi să pui la căruţă caii ăştia! Îi cumpără ăia care au furat mai mult!", râde în barbă unul din îngrijitori. Cu toţii sunt "dangalizaţi".
După înţărcare sunt însemnaţi cu fierul roşu. Pe stânga sunt iniţialele părinţilor, iar pe dreapta numărul matricol şi un F, de la Făgăraş.
Evitarea "sarcinilor nedorite"
Caii nu se potcovesc. Li se face doar toaleta copitelor. Doar cei de "serviciu", cei de concurs şi de călărie au potcoave. Mânjii înţărcaţi sunt separaţi: băieţii la Beclean, mânzele la Ucea. Armăsarii de montă publică văd prima iapă la trei ani şi jumătate, după şase luni de dresaj.
"Pepinierii" se împerechează la cinci, şapte sau chiar zece ani. Sunt fondul genetic al hergheliei. Când unul moare sau nu e bun de montă, locul îi e luat de cel mai bun exemplar din linia sa genetică dintre cei de "montă publică". Montele sunt dirijate pentru evitarea consangvinităţii. Ioan Urdea râde: "Să nu apară sarcini nedorite cu tată necunoscut".
CAMPIONI
În 1920, statul român reînfiinţează herghelia
Primii Lipiţani au fost rezultatul încrucişării dintre caii masivi, din peninsula iberică, cu cei arabi. Perfecţionarea a urmat prin monte cu cai italieni şi danezi. Evenimentul s-a produs pe la 1580 la Lipizza, pe teritoriul actualei Slovenii.
În timpul războaielor napoleoniene, herghelia a fost mutată la Mezohegyes, în Ungaria, unde din cauza condiţiilor diferite nu a prosperat.
Herghelia a fost mutată, în 1874, la Sâmbăta de Jos, pe un domeniu al Imperiului Austro- Ungar. Activitatea a început cu cinci armăsari pepinieri, 76 de iepe-mamă şi 59 de capete "tineret". Înainte de Primul Război Mondial, ungurii mută caii la Balbona, în centrul Ungariei.
După război, în octombrie 1920, statul român reînfiinţează Herghelia de la Sâmbăta pornind cu trei armăsari şi 22 de iepe. Curând li s-au adăugat alţi doi pepinieri Favory şi Covensano.
În prezent ne mândrim cu şapte linii de sânge de cea mai bună calitate. Cosmin Drăgan, directorul hergheliei, oferă două exemple: "Doi armăsari de reproducere Napoletano 29 şi Siglavy-Capriola 17 au fost campioni naţionali la atelaje cu doi cai în 2000. Două iepe, originare de la Sâmbăta, din linia Maestoso, au fost de patru ori campioane mondiale la atelaje cu doi cai, fiind antrenate şi pregătite în Ungaria".
Citiţi şi:
- Caii din Delta Dunării: libertate închisă între ape