Limuzină distrusă după ce a lovit un cal

Accident mai puţin obişnuit pe Autostrada Bucureşti-Piteşti.

Aseară, o limuzină de peste 80.000 de euro a fost distrusă, după ce a izbit violent un cal, care se plimba nestingherit pe şosea.

În urma impactului, pasagerul din dreapta a fost rănit, iar animalul a murit pe loc. Şoferul autoturismului de teren s-a trezit cu animalul în faţă şi nu a mai putut evita impactul. Alţi doi armăsari circulau în voie pe şosea. Omul spune că a călătorit în întreaga Europă, dar că aşa ceva nu i-a mai fost dat să vadă.

Bărbatul s-a declarat norocos că a avut o maşină puternică ce i-a salvat pe el şi pe familia sa. În urma impactului, soţia şoferului a fost rănită uşor. Acesta a primit îngrijiri în ambulanţă şi a fost, mai apoi, transportată la Spitalul Judeţean Argeş.

Imediat după primul impact, o altă maşină care venea din spate a lovit cadavrul calului. Pentru a evita alte accidente, poliţiştii au fost nevoiţi să caute pe autostradă celelalte două cabaline lăsate în voia sorţii de propietarul inconştient.

Din cauza accidentului circulatia în zonă a fost oprită aproape o jumătate de oră.

Sursa: Antena 3