Interpreta de muzică populară din Banat, Liliana Savu Badea, a suferit un accident tragic de mașină. Se pare că împrejurările accidentului în care aceasta a fost implicată stau cu totul altfel decât s-au prezentat miercuri.
O altă dramă a cutremurat muzica populară românească. Ieri, interpreta Liliana Savu a fost implicată într-un grav accident de mașină. Potrivit informațiilor de miercuri, interpreta și soțul ei ar fi fost implicați într-un accident pe o autostradă din Ungaria, cei doi îndreptându-se spre Germania. Soțul artistei a decedat pe loc, iar aceasta ar fi internată în stare gravă.
Se pare că lucrurile au stat cu totul altfel. Cunoscuții artistei au spulberat informațiile cunoscute până acum. Solista și soțul ei se întorceau din Germania, iar soțul artistei a acuzat o stare de rău în timp ce conducea pe o autostradă din Ungaria.
Acesta a tras mașina pe dreapta, timp în care a suferit un infarct, informează Renașterea.ro.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-au întâmplat cu exactitate faptele.