Naționala Turciei a pierdut, sâmbătă, scor 0-1, confruntarea cu Suedia, disputată pe teren propriu, în seria a 2-a valorică a Ligii Națiunilor.
Reprezentativa Turciei, antrenată de Mircea Lucescu, a pierdut disputa cu Suedia, scor 0-1, unicul gol fiind marcat de Andrea Granqvist, în minutul 71, din penalty. A fost ultima partidă disputată de naționala Semilunei în seria a 2-a valorică a Ligii Națiunilor, iar oamenii lui „Il Luce” au încheiat pe ultima poziție. Turcia a învins Suedia în deplasare (3-2) și a mai pierdut cu Rusia (1-2 acasă și 0-2 în deplasare). Contestat de o parte a presei și a suporterilor, Mircea Lucescu riscă să fie dat afară de oficialii federației.