"Feroviarii" au fost învinşi de Astra Giurgiu, în Giuleşti, cu scorul de 2-0. Giuleştenii sunt la 6 puncte de locul 4 şi la doar 5 puncte de locul 15, care duce în B!
Echipa Rapid a fost umilită astă-seară, în Giuleşti, de Astra Giurgiu, scor 0-2, într-un meci din cadrul etapei a 14-a din Liga I la fotbal. Giurgiuvenii au câştigat graţie "dublei" semnată e zambianul Tembo, jucător dorit de Gigi Becali la Steaua. Tot oaspeţii au avut şi ocaziile mai clare.
Rapidiştii au terminat în 10, după eliminarea lui Al. Ioniţă (87), dar trebuie să-i mulţumească arbitrului Istvan Kovacs că nu l-a eliminat şi pe M. Roman, care ar fi trebuit să plece la vestiare de mai multe ori, la câte faulturi tari a făcut, deşi era avertizat.
Ambele echipe au avut pe băncile tehnice "mantalele de vreme rea": la Rapid a stat "interimarul de serviciu" Marian Rada, iar pe ploieşteni i-a dirijat Valentin Sinescu.
Suporterii Rapidului s-au războit atât cu conducătorii clubului, cât şi cu jucătorii. S-au strigat "Afară, afară din Giuleşti!" şi multe alte sloganuri dure. În plus, fanii au aruncat cu petarde pe teren. George Copos nu a venit însă la meci.
În acest moment, Rapidul e pe locul 9, cu 19 puncte după 14 meciuri, şi este mai aproape de retrogradare (locul 15, Oţelul, are 14 puncte), decât de poziţia a 4-a, ultima care asigură un loc în cupele europene (FC Vaslui are 25 de puncte)!
Herea: "Nu ştiu cum vom ieşi din asta!"
Rapidistul Ovidiu Herea a răbufnit după meci, acuzând inceritudinea de la club. "O înfrângere foarte dureroasă. Nu se mai leagă nimic la noi. Trecem printr-o perioadă foarte grea, nu ştiu cum vom ieşi din asta. Suntem afectaţi de tot ce se întâmplă la club. Să se ia nişte măsuri, aşa nu se mai poate. Mai avem Cupa României, e ultima şansă de a mai ajunge într-o cupă europeană", a spus Herea la Digi Sport.
RAPID - ASTRA 0-2 Marcator: Tembo (30 şi 69)
Echipele de start
RAPID: Pecanha - M. Roman, Oros, Glauber, Bozovici - Grigorie, N. Grigore, Teixeira, Milisavljevici- Goga, Herea.
Antrenor: Marian Rada
ASTRA: S. Lung - G. Enache, A. Mureşan, V. Găman, Bărboianu - Takayuki, Yahaya - Tembo, Distefano, J. Morais - Ivanovski
Antrenor: Valentin Sinescu
Arbitru la centru: Istvan Kovacs
MINUTUL 90+5: Final de meci.
MINUTUL 90+4: Schimbare la Astra: iese Tembo, intră William Amorim.
MINUTUL 90: Suporterii giurgiuveni strigă ironic: "Serie B! Serie B!"
MINUTUL 87: Rapidistul Ioniţă a fost eliminat. A luat al doilea "galben" în 12 minute şi a plecat mai repede la vestiare.
MINUTUL 77: Modificare la Astra: iese Ivanovski, intră Fatai.
MINUTUL 73: Schimbare la Rapid: iese Oros, intră Burcă.
MINUTUL 69: GOOOL ASTRA. Tembo, jucătorul dorit de Gigi Becali la Steaua, a marcat după o fază încâlcită. În tribune, lui Marius Şumudică aproape că-i vine să plângă. Fanii giuleşteni aruncă petarde în teren.
MINUTUL 64: Herea intră în careu, dar Bărboianu respinge din faţa lui Ilijoski. Din tribună se aud "ole-uri" ironice.
MINUTUL 61: Se face apel la fani să nu mai aruce cu petarde în teren.
MINUTUL 59: Mare ocazie Ilijoski: şut în plasa laterală. MINUTUL 55: O minge centrată de giurgiuveni pică pe transversală. Fanii Rapidului fac scandal: au aruncat cu torţe în teren şi îi înjură şi pe jucători, şi pe conducători.
MINUTUL 46: A început partea secundă. Marian Rada a făcut primele schimbări la Rapid: au ieşit Goga şi Milisavljevici, au intrat Ioniţă ş Ilijoski.
MINUTUL 45: Pauză în Giuleşti.
MINUTUL 36: Roman mai faultează o dată tare, dar nici acum nu este eliminat.
MINUTUL 30: GOOL ASTRA. Tembo trece ca prin brânză prin apărarea gazdelor şi deschide scorul! MINUTUL 24: Rapidistul Roman a faultat sub ochii centralului, dar nu s-a dictat nimic. Rapidistul are un "galben" şi a riscat o eliminare.
MINUTUL 21: Milisavljevici trage peste poartă.
MINUTUL 20: Herea reia pe lâgă poartă. Giuleşteanul a cerut un penalty, susţinând că a fost tras de tricou în careu.
MINUTUL 15: Distefano trage puţin peste poartă. A fost cea mai periculoasă fază dintr-un meci tern.
MINUTUL 1: A început meciul. La meci e prezentă şi o galerie consistentă a oaspeţilor.