FCSB a încheiat la egalitate, scor 0-0, confruntarea cu FC Voluntari, disputată, vineri, în deplasare, în etapa a 14-a a campionatului intern.
FC Voliuntari a reușit, vineri, s-o țină în șah pe FCSB, într-o partidă ce a contat pentru runda a 14-a a Ligii I, prima a returului. Cele două formații au încheiat fără goluri (0-0), iar „roș-albaștrii” au oferit un nou exemplu de neputință. Titularizat de Nicolae Dică, Denis Alibec a fost schimbat în minutul 83 cu De Amorim și a izbucnit nervos. Atacantul a aruncat banderola de căpitan, s-a dus direct la vestiare și a lovit cu sete o ușă. Până acum, în acest sezon, în 14 etape, Alibec n-a marcat niciun gol. Gigi Becali l-a desființat pe vulcanicul fotbalist.
„Dacă nu câştigi cu Voluntari, nu poţi să ai pretenţii să câştigi campionatul. Nu am avut atacant, am avut un atacant care dădea mingea la ei şi face mofturi. O să facă banca, o să stea pe bancă şi o să rupă banca cu piciorul. El crede că e copil, că toata lumea trebuie să îl alinte pe el. Nu o să mai fie alintat. Este vina echipei, care a crezut că e jocul de dinainte câştigat. Nu am avut atitudine, nu se poate câştiga un meci fără şut pe poartă”, a spus Becali.