Dinamo și CS „U” Craiova au încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată, duminică, în Ștefan cel Mare, în etapa a 23-a a Ligii I.
Dinamo și CS „U” Craiova au obținut câte un punct care nu ajută prea mult niciuna dintre formații, la finalul confruntării disputate duminică, în „Groapă”. Oltenii au condus cu 1-0 și 2-1, după reușitele lui Gustavo (22 - penalty) și Cristian Bărbuț (55), dinamoviștii au egalat prin Adam Nemec (45+1) și Daniel Popa. După această remiză, Dinamo este pe locul al 7-lea, cu 35 de puncte, tot atâtea cât a adunat și FC Viitorul, ocupanta poziției a 6-a, ultima calificabilă în play-off. Craiova încheie podiumul, cu 44 de puncte.
„Ne trebuia neapărat victoria. Din păcate, nu am câștigat. E presiune foarte mare pe noi. Mai sunt doar 3 meciuri. Toate la fel de importante. Sper să nu jucăm în play-out. Ar fi un adevărat dezastru pentru Dinamo. Șansele sunt la fel de mari ca înaintea etapei. Poate se încurcă și rivalele noastre”, a declarat mijlocașul dinamovist Dan Nistor.