Dinamo a câștigat, sâmbătă, meciul jucat pe teren propriu, cu Petrolul Ploiești, scor 2-0, într-o partidă ce a contat pentru runda a 8-a a campionatului intern
Dinamo a învins, sâmbătă, în disputa de pe teren propriu, cu Petrolul Ploiești, scor 2-0, în etapa a 8-a a Ligii I. Golurile gazdelor au fost marcate de Essombe (19) și Gnohere (73), iar oamenii lui Mircea Rednic au reușit să-și păstreze invincibilitatea și după această rundă. Dinamo și FC Viitorul sunt singurele echipe neînvinse după 8 etape, ambele adunând 16 puncte. Trupa lui Gheorghe Hagi se află pe prima poziție (golaveraj 17-9), iar cea din Ștefan cel Mare se clasează pe locul 2 (9-2). Petrolul rămâne „lanterna roșie” a Ligii I, cu un singur punct.