Dinamo a câștigat partida cu Pandurii Târgu Jiu (scor 2-1), disputată, sâmbătă, în Ștefan cel Mare, în etapa a 22-a a Ligii I.
Dinamo s-a impus cu scorul de 2-1 în confruntarea susținută, sâmbătă, pe teren propriu, cu Pandurii Târgu Jiu. Gazdele au mițcat tabela în minutul 39, prin Essombe, iar gorjenii au egalat datorită lui Valentin Munteanu (62). Golul victoriei i-a aparținut lui Puljici, în minutul 90+1. Edi Iordănescu a fost eliminat de arbitrul Marcel Bîrsan, în minutele de prelungire, din cauza protestelor. El s-a alăturat astfel elevului său, Droppa, care fusese trimis la vestiare în minutul 87. Tehnicianul Pandurilor se află la a patra sancțiune de acest fel, din 2015, trei dintre ele întâmplându-se în partidele cu Dinamo. În returul sezonului trecut, în turul de la Târgu Jiu, plus cea de sâmbătă. Edi a mai fost eliminat și în confruntarea din deplasare, cu CSMS Iași.