LIGA I. Dinamo A SUFERIT prima înfrângere în campionat. Un jucător al „câinilor” e VEHEMENT. „Stai acasă dacă nu vrei presiune”

Dinamo a fost învinsă, luni, în deplasare, de Gaz Metan Mediaș, scor 2-3, într-o confruntare din etapa a 3-a a Ligii I.

Gaz Metan Mediaș a provocat prima înfrângere a celor de la Dinamo în noul sezon. Ardelenii s-au impus, luni, pe teren prorpiu, scor 3-2, într-o partidă din runda a 3-a a Ligii I Betano. Gazdele au deschis scorul prin Darius Olaru (7), oaspeții au revenit după reușitele lui Diogo Salomao (32) și Robert Moldoveanu. Scorul a fost întors de autogolul lui Mihai Popescu (56) și golul lui Carlos Fortes (58).

La final, Dan Nistor, căpitanul „câinilor”, și-a atacat coechipierii. „Cred că la o echipă de nivelul lui Dinamo nu e posibil să primim 6 goluri în două meciuri. La antrenament toți driblează, toți dau goluri, dar când vine meciul ne pierdem marcajul. Nu știu ce se întâmplă. Mulți au emoții. Dar ce se poate întâmplă decât să pierzi mingea? Probabil e presiunea prea mare la Dinamo. Dar stai acasă dacă nu vrei presiune. Suntem conduși cu 1-0, revenim 2-1 și apoi nu e posibil să luăm două goluri în 3 minute. E inadmisibil să luăm 6 goluri în două meciuri. Asta e părerea mea. Pentru mine erau importante cele trei puncte, treceam pe primul loc. Avem un început greu de campionat, va fi un meci foarte greu cu Viitorul. Sper să nu mai facem aceste greșeli”, a spus Nistor la Look TV.