Rapid a pierdut meciul disputat smbătă seara, în deplasare, cu formația CFR Cluj, scor 1-2, în cadrul etapei a 33-a a Ligii I, și a retrogradat matematic.
Rapid a căzut în eșalonul al doilea al fotbalului românesc după înfrângerea suferită, sâmbătă, în Gruia, scor 1-2 cu CFR Cluj. Golurile gazdelor au fost reușite de Petrucci (60) şi Tade (74 - penalty), iar pentru giuleșteni a punctat Daniel Niculae (90). CFR a jucat în ingerioritatea numerică, din minutul 29, după ce Ciprian Deac a fost eliminat de arbitrul Alexandru Tudor, iar din tabăra Rapidului, Daniel Pancu a văzut cartonașul roșu în minutul 90+4.
Cu o etapă înainte de încheiera Ligii I, Rapid este pe locul 15, cu 33 de puncte, cu cinci mai puţine decât Gaz Metan Mediaş, echipă aflată pe poziţia 12, ultima neretrogradabilă.