FC Viitorul s-a impus, luni, pe terenul echipei CFR Cluj, scor 2-1, în ultima partidă a rundei a 14-a a campionatului intern și s-a apropiat la patru puncte de liderul Astra Giurgiu.
FC Viitorul a câștigat întâlnirea cu CFR Cluj (scor 2-1), disputată, luni, în cadrul etapei a 14-a a Ligii I. Elevii lui Gheorghe Hagi au deschis scorul prin Chițu (56), apoi gazdele au egalat după reușita lui Lopez, în minutul 64. Golul victoriei a fost reușit de Benzar, în minutul 67, iar dobrogenii au urcat pe locul secund, cu 26 de puncte, la patru distanță de liderul Astra Giurgiu.
„S-a schimbat ceva față de sezonul trecut. Jucăm foarte bine și avem încredere mare în noi. Creștem în fiecare zi. Până la final mai e mult și este greu. Dacă jucăm bine, putem fi surpriza campionatului. Clubul nostru crește și am dominat Steaua, am dominat Pandurii. Putem deveni mari, dar trebuie să muncim mult", a spus Gheorghe Hagi la Digi Sport.
Iuliu Mureșan, președintele celor de la CFR, a anunțat că va avea o discuție cu antrenorul Francisc Dican. „Sunt îngrijorat de situația echipei. O să am o ședință cu jucătorii și cu antrenorii, pentru că împreună trebuie să scoatem lucrurile la capăt. Voi merge în continuare pe mâna lui Dican”, a afirmat oficialul „feroviarilor” la Digi Sport.