LIGA CAMPIONILOR. FC Liverpool va juca finala cu Real Madrid. „Cormoranii” au fost ÎNVINȘI la Roma, după un meci de SENZAȚIE

FC Liverpool a pierdut, miercuri, scor 2-4, confruntarea cu AS Roma, din returul semifinalelor Ligii Campionilor. Englezii s-au calificat în finală.

FC Liverpool va evolua în finala Ligii Campionilor de la Kiev, acolo unde o va întâlni pe Real Madrid. Englezii au cedat, miercuri, în deplasare, cu AS Roma, scor 2-4, dar s-au calificat în ultimul act, pentru că în tur s-au impus cu 5-2. Oaspeții au deschis scorul prin Sadio Mane (9), italienii au egalat grație autogolului lui James Milner (15). Liverpool a preluat din nou conducere, după reușita lui Georginio Wijnaldum (25), iar în repriza a doua, Roma a înscris prin Edin Dzeko (52) și Radja Nainggolan (86 și 90+4 - penalty). Finala se va juca la data de 26 mai, la Kiev, acolo unde Real Madrid și FC Liverpool vor lupta pentru trofeu.