FC Barcelona s-a impus, miercuri, scor 1-0, în deplasare, cu Manchester United, într-o confruntare ce a contat pentru prima manșă a „sferturilor” Ligii Campionilor.
FC Barcelona s-a impus la limită, scor 1-0, în disputa cu Manchester United, din prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Catalanii au rezolvat meciul de pe „Old Trafford”, datorită autogolului marcat de Luke Shaw, în minutul 12. Până la final, tabela nu a mai suferit modificări, iar spaniolii sunt favoriți la calificarea în semifinale.
În cealaltă partidă a serii, Ajax Amsterdam și Juventus Torino au încheiat la egalitate, scor 1-1. Cristinao Ronaldo a deschis scorul pentru italieni, în minutul 45, olandezii au egalat la începutul actului secund, datorită lui David Neres (46). Meciurile retur se vor disputa, marți, 16 aprilie. În primele două confruntări ale sferturilor de finală, Tottenham a trecut de Manchester CIty, scor 1-0, pe teren propriu, FC Liverpool a câștigat pe „Anfield Road”, cu FC Porto, scor 2-0.