Sala Sporturilor „Zsolt Erőss” din Miercurea Ciuc va găzdui luni, 13 mai, de la ora 19:30, prima confruntare din finala Ligii 1 la futsal.
În acest sezon, bătălia pentru titlu se va da între Imperial WET Miercurea Ciuc și CS United Galați, echipele care au încheiat în această ordine pe primele două locuri sezonul regular și care și-au câștigat apoi grupele play-off-ului.
Finala, care se va juca după regula „cel mai bun din cinci meciuri”, va debuta la Miercurea Ciuc, acolo unde se vor disputa primele două meciuri, luni, 13 mai, și 14 mai. Duelul se va muta apoi la Galați pentru cel puțin un meci. Toate partidele din finală vor putea fi urmărite pe Facebook / Futsal România și pe Yotube / Futsal România.
Pentru gruparea de la Dunărea, aceasta este cea de-a treia finală consecutivă. În 2017, United pierdea în fața echipei Autobergamo Deva, după ce reușise să aducă meciul decisiv acasă, la Galați. Anul trecut, gălățenii au pierdut în fața echipei Informatica Timișoara după doar trei meciuri.
Punctul forte al gălățenilor este reprezentat de omogenitate, lotul de jucători fiind în linii mari același în ultimii ani. Venirea în vara anului trecut a antrenorului-jucător Florin Ignat a reprezentat de asemenea un plus. Ignat are la dispoziție un lot solid, în care se regăsesc Wellington, unul dintre cei mai buni portari din Liga 1, Carlos Borges, Octavian Cireș, Andrei Crăciun, Andrian Lașcu, Ovidiu Tudose, Constantin Burdujel, Daniel Araujo, Mimi Stoica, căpitanul primei noastre reprezentative, și veteranul Viorel Cojoc.
„Vrem să câștigăm titlul, asta e clar, altfel nu ne-am mai prezenta la finală. Ne dorim să aducem o bucurie orașului Galați. Știm însă că nu va fi ușor. Imperial WET pornește ca favorită. Are câțiva jucători de mare valoare, care în România au câștigat tot ce se putea câștiga. Vă spun că nu va fi o finală decisă după doar trei jocuri. Am mare încredere în băieți, pe care îi văd foarte motivați”, a declarat Florin Ignat, antrenorul-jucător al echipei CS United Galați.
Imperial WET Miercurea Ciuc a bifat deja cea mai importantă performanță din istoria clubului. La al doilea an în Liga 1, ambițiile incredibile ale ciucanilor s-au materializat printr-un titlu neoficial de campioană a sezonului regular și prezența în marea finală, acolo unde, paradoxal la prima vedere, e văzută de majoritatea specialiștilor drept favorită.
Walter Gorbe, finanțatorul echipei, a adus în ultimul an la Miercurea Ciuc câțiva dintre cei mai buni jucători din campionatul intern, Bogdan Covaci, frații Cristian și Florin Matei, László Szőcs, Mario Duque, Deco, Stefan Rakić, dar și „stranieri” precum Victor Lopez Gonzalez, Alvarito De Luis Yubero, cărora li se adaugă localnicii Gică Dospinescu, Roland Palton și Levente Tanko.
„Într-o finală, șansele sunt egale. Spun asta în ciuda faptului că mulți ne văd pe noi favoriți. Așa este, avem o echipă valoroasă, cu jucători extraordinari, de care sunt mândru, dar atunci când joci cu trofeul pe masă datele problemei se schimbă, intervin mulți factori. United e la a treia finală consecutivă, iar asta spune totul despre valoarea adversarului nostru, o echipă tare. Sper ca sala să fie plină, iar fanii noștri să ne încurajeze așa cum au făcut mereu. Nu jucăm doar pentru noi ori pentru club, ci și pentru suporteri, pentru întreg orașul Miercurea Ciuc”, a spus Cosmin Gherman, antrenorul echipei Imperial WET. Ca jucător, Cosmin Gherman a jucat în aproape toate finalele de campionat! Ca antrenor, fostul mare internațional are un titlu, cucerit acum trei ani cu formația City’US Târgu Mureș.
sursa:frf.ro