Odată cu preluarea pachetului majoritar de acțiuni de către CEFC, Rompetrol (actual KMGI) intră într-o uriașă familie. Nu vorbim, de această dată, de dezvoltarea economică pe care o va avea sau de accesul la piețe din întreaba lume, ci de dezvoltarea organizatorică și culturală care vin la pachet cu ele
Deținut de compania națională de petrol și gaze KazMunayGas din Kazahstan, KMG International (KMGI, fostul Rompetrol) desfășoară operațiuni majore în rafinare, petrochimie, retail, trading, extracție și servicii industriale care, la sfârșitul lui 2015, cuprindea 55 de entități cu sedii în 16 țări.
6.000 de angajați, 300 de meserii și 11 limbi
În România, Grupul operează rafinăria Petromidia Nă- vodari, cu o capacitate de procesare de 5 milioane de tone de țiței pe an, Rafinăria Vega Ploiești – cea mai veche unitate de acest fel, aflată în operare din 1905, dar și peste 700 de puncte de alimentare cu carburanți, 230 de stații distribuție GPL, 9.000 de puncte de distribuție butelii, 3 stații de îmbuteliere GPL și 6 depozite.
KMGI este al treilea mare contribuabil din România, el fiind responsabil de între 2,5 și 3% din veniturile la bugetul de stat. Practic, doar din contribuția achitată anual de Rompetrol către statul român ar putea fi construite 48 de spitale moderne, aproape 16.500 de grădinițe și circa 10.500 de școli.
Pe lângă această uriașă contribuție, compania multina țională are și o imensă valoare umană și culturală, adusă de cei peste 6.000 de angajați, care au o plajă de peste 300 de meserii. În KMGI se vorbesc, pe lângă universala engleză, 9 limbi: română, georgiană, kazahă, moldoveană, franceză, bulgară, spaniolă, elvețiană, rusă și olandeză.
Bunătatea, valoare corporatistă de bază
Odată cu preluarea pachetului majoritar de 51% din acțiunile KMGI de către CEFC, chineza intră și ea, oficial, în acest univers lingvistic. Dar nu este singurul adaos cultural, pentru că CEFC are, la rândul ei, în jur de 30.000 de angajați în 23 de țări de pe glob. Într-un interviu acordat EVZ în iulie, la Expoziția Internațională de Energie de la Astana, doamna Liefen Du, board director of CEFC China, practic al doilea om din ierarhia fondului de investiții chinez cu venituri operaționale de 38.9 miliarde de euro (care dezvoltă, printre altele, și Drumul Mătăsii), a explicat ce înseamnă această diversitate culturală și organizațională.
„Cultura corporativă a CEFC a fost creată de către Președintele companiei, Dl. Ye, atunci când CEFC a fost fondată în anul 2002. Dânsul pune valoare pe codul de conduită comercial, anume „ne ridicăm cu putere și obținem cu bunătate”. Asta este valoarea de bază a culturii acestei corporaţii. Este o cultură despre bunătate, care pune oamenii pe primul loc. Stabilește standardul de moralitate pe primul loc atunci când este vorba de afaceri. În acest fel, compania poate fi una ce oferă serviciile sale națiunii și societății. În nucleul brand-ului CEFC este: sufletul naționalității chineze și credibilitatea sa. Dacă cineva vrea să aibă succes, în primul rând trebuie să îi ajute pe ceilalţi să reușească”, spunea Liefen Du.
Deși angajații CEFC sau KMGI provind din medii diferite, reușesc să se completeze unii pe alții. „Diferenţa dintre cultura kazahă şi cea românească se datorează diferenţei de legi naţionale, a obiceiurilor şi religiilor, fiind desigur câteva. Acest lucru ne este cunoscut tuturor. Dar această diferenţă poate fi înlăturată prin complementaritate și inovare, realizată prin învățare și toleranță, precum și printr-o bună comunicare a părților. De exemplu, KMGI este o companie multinaţională, are angajaţi din 16 ţări.
Aceşti 6.000 de angajaţi au culori, culturi şi credinţe diferite, dar au devenit deja o singură familie. Cu CEFC alături, se va împărtăși o cultură bazată pe bunătate. CEFC împreună cu angajaţii KMG vor forma astfel de sinergii şi vor fi mai competitivi şi mai puternici în a realiza această mare cauză a noastră bazată pe bunătate”, a concluzionat board directorul CEFC China.