Social-democraţii pregătesc sancţiuni pentru colegii consideraţi responsabili pentru eşecul înregistrat la alegerile parlamentare anticipate din colegiul 6 Neamţ. Şeful filialei, Alin Antochi, un apropiat al senatorului Ioan Chelaru, impus de Victor Ponta cu ceva vreme în urmă, riscă mazilirea din funcţie, susţin surse social-democrate. În locul său ar putea fi numit ca interimar senatorul Ioan Chelaru, vicepreşedinte PSD.Contactaţi de EVZ, cei doi social-democraţi susţin că nu ştiu nimic despre vreo sancţiune. Antochi pune informaţiile vehiculate pe seama destituirii sale pe seama existenţei unor tensiuni în organizaţie, cauzate de nemulţumirile celor care au pierdut controlul PSD Neamţ după alegerea sa ca preşedinte.
Potrivit unor surse din PSD, decizia va fi luată de Biroul Politic Naţional al PSD care se va reuni joi, 1 septembrie.
''Dacă nu demisionează până la şedinţa de joi, va fi schimbat sigur'', au declarat, pentru AGERPRES, surse din PSD. Chelaru: Primarii PSD nu au jucat dublu Senatorul Ioan Chelaru, dat deja ca posibil interimar la Neamţ susţine că nu are habar despre o posibilă sancţionare a colegului de filială. "Nu s-a discutat un asemenea subiect. E greu de făcut o apreciere cu privire la cauzele eşecului. Şi eu pot fi făcut responsabil ca lider PSD Roman. E şi normal. Când se câştigă un război electoral, e meritul întregii organizaţii. Când se înregistrează o înfrângere, vina este căutată la lideri. Aşa e în politică", ne-a declarat Chelaru. Alin Antochi susţine că din discuţiile telefonice avute cu liderul Victor Ponta şi alţi colegi de partid, nimeni nu i-ar fi spus sau sugerat că l-ar paşte debarcarea din funcţie sau că ar trebui să facă gestul demisiei. "Am auzit de alţi colegi de-ai dumneavoastră din presă. Eu personal nu am avut astfel de discuţii. Joi, la CExN, va fi pentru prima oară când ne vom vede toţi faţă în faţă. Eu am opinia şi explicaţiile mele. Modul în care am obţinut 14.800 de voturi într-un judeţ exclusiv PDL, fără mită sau alte forme de şpagă electorală, eu cred că este un pas înainte" se apără Antochi. Tensiuni în filială Liderul PSD Neamţ pune zvonurile legate de demiterea sa pe seama tensiunilor încă existente în filială. "E o organizaţie cu mulţi oameni cu personalitate. Lumea e tensionată. Unii, nemulţumiţi, stau în opoziţie după ce au pierdut controlul, aşa că nu este de mirare că în acest moment, prima supapă de refulare este spre preşedinte". crede Antochi. Actualul lider şi predecesorul său, Ioan Chelaru au însă opinii diferite cu privire la cauzele înfrângerii la alegerile parlamentare din Colegiul 6. Chelaru susţine că primarii partidului nu ar fi făcut vreun joc dublu. "Eu personal am discutat cu echipele de campanie. Nu am nicăieri suspiciuni, nici măcar indicii că ar fi fost aşa ceva. Cel mult li se poate imputa unor primari capacitatea mai lentă de mobilizare", crede senatorul PSD. Invocând rezultatele alegerilor trecute şi impactul edilului la nivelul comunităţii locale, Antochi îşi contrazice colegul de partid. "Există asemenea suspiciuni, exprimate de mai mulţi reprezentanţi ai partidului, întărite şi prin compararea rezultatelor trecute cu cele de acum la nivelul comunelor respective. Primarul este cel care decide votul într-o comună. El este vectorul de imagine absolut" susţine Antochi. Centrul, ultimul cuvânt
În cadrul şedinţei biroului politic al PSD se vor analiza rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din Neamţ şi Baia Mare. USL a câştigat alegerile în Baia Mare, însă le-a pierdut la Neamţ, deşi colegiul a fost câştigat la alegerile din 2008 de PSD. Liviu Harbuz, candidatul USL în colegiul 6 din Neamţ, a obţinut la alegerile din 21 august 45,05% din voturi, colegiul fiind câştigat de democrat-liberalul Adrian Rădulescu. În 4 comune dintre cele 7 conduse de primari PSD, candidatul USL a pierdut alegerile, iar în celelalte 3 a obţinut victorii cu puţin peste 50%.
Primarii PSD au fost acuzaţi de conducerea partidului că au trădat în favoarea candidatului PDL, însă aleşii locali au replicat susţinând că nu au fost sprijiniţi de conducerea judeţeană a partidului. CITIŢI ŞI:
- REZULTATE FINALE. Alegeri NEAMŢ: PDL câştigă în faţa USL 56% la 44%. MARAMUREŞ: USL câştigă la limită cu 42,67%. Crin Antonescu: USL şi-a dovedit rostul
- Traian Băsescu: "USL este şi va fi un eşec electoral"
- Elena Udrea: PSD, specialist în fraude electorale
- Ponta caută primarii trădători ai PSD pentru a-i exclude
- PDL Maramureş explică sacrificarea victoriei în alegeri pe altarul reformei
- Sever Voinescu: Ponta să se ţină de cuvânt şi să anuleze alegerile din Maramureş
- NEAMŢ. USL a pierdut alegerile în patru comune conduse de PSD şi PNL
- Liviu Harbuz, candidatul bătăuş al USL
- Prima încleştare pre-electorală PDL-USL, pe muchie de cuţit
- Candidatul USL din Maramureş s-a ascuns în gaură de şarpe