Aurelian Pavelescu sare în apărarea lui Liviu Dragnea în scandalul din APP: E fondatorul și mișcării suveraniste din România

Liviu Dragnea. Sursa foto: Arhiva EVZ

Președintele PNȚCD cere partenerilor din APP să înceteze orice atac la adresa fostului lider al PSD. Aurelian Pavelescu spune că Liviu Dragnea este liderul mișcării suveraniste din România și are deja pregătit un Program pentru alegerile din 2024.

Liderul PNȚCD, Aurelian Pavelescu îi ia apărarea lui Liviu Dragnea în scandalul dintre acesta și Codrin Ștefănescu. El îi acuză de trădare pe toți cei care îl atacă pe fostul lider al PSD.

„Liviu Dragnea este, fără nicio îndoială, fondatorul și liderul mișcării suveraniste din România și unul dintre cei mai importanți lideri ai mișcării europene. Programul economic din 2016, realizat sub conducerea lui Liviu Dragnea, a fondat Mișcarea Suveranistă Română. Prin măsuri economice ferme și realiste, poporul român a fost pus mai presus de interesele multinaționalelor și grupurile globaliste. Programul a fost transpus de Liviu Dragnea chiar împotriva PSD.

De aceea, atacul împotriva lui Liviu Dragnea din interiorul APP, partid fondat nu pe imaginea sa, cum se spune, ci pe faptele sale, nu poate fi justificat. Tocmai acum, când mișcarea suveranistă are o șansă de coagulare, Liviu Dragnea fiind liderul care poate s-o conducă, atacul asupra sa este de o gravitate echivalentă cu trădarea“, a scris Aurelian Pavelescu pe Facebook.

Pregătiri pentru alegeri

Pavelescu mai spune că fostul lider al PSD se pregătește deja pentru alegerile din 2024. „Liviu Dragnea a pregătit deja un nou Program economic pentru alegerile din 2024, ce va fi lansat în curând. PNȚCD a lansat o alianță cu APP condus de Liviu Dragnea, motivată de faptul că Programul economic și societal al liderilor țărăniști în perioada interbelică a fost însuflețit de aceleași principii. O Românie care să aparțină poporului, nu unei elite cosmopolite, reprezentată azi de rețeaua globalistă și neomarxistă.

De aceea, colaborarea mea cu Liviu Dragnea, inclusiv în chestiuni programatice, face parte din efortul de a configura acest Proiect cu legitimitate istorică, pentru prosperitatea și demnitatea românilor.

Apartenența PNȚCD la Alianța partidelor suveraniste și conservatoare europene este o garanție în plus a succesului Proiectului, o șansă unică pentru România. În numele acestei alianțe, le solicit partenerilor din APP să înceteze orice atac împotriva lui Liviu Dragnea. Orice acțiuni sau comportamente de acest fel sunt în favoarea neomarxiștilor“, a mai scris Aurelian Pavelescu pe Facebook.

Acuzații de ambele părți

Disputa dintre cei Dragnea și Ștefănescu a pornit la scurtă vreme după ce fostul lider al PSD a anunțat conducerea APP că nu dorește ca numele și imaginea sa să mai fie asociate cu acest partid.