Liderii planetei: Gata cu bonusurile uriaşe din bănci!

Participanţii la summitul G20 desfăşurat la Cannes au promis că vor controla bonusurile oferite de bănci pentru a depista lacunele în ce priveşte respectarea normelor internaţionale, potrivit proiectului de declaraţie finală al reuniunii obţinut vineri de AFP.

''Invităm Consiliul de stabilitate financiară (FSB) să lanseze un proces de control continuu al practicilor de remunerare şi să facă publice rezultatele acestui proces, insistând asupra lacunelor şi obstacolelor care împiedică aplicarea completă a normelor'' internaţionale, se arată în raportul conferinţei, citat de Agerpres.

De asemenea, FSB urmează să fie reformat pentru a i se creşte capacitatea de a ''coordona şi controla programul de reglementare financiară'', potrivit documentului oficial. Această organizaţie ''este chemată să joace un rol din ce în ce mai important şi de aceea am convenit să-i întărim capacităţile, resursele şi guvernanţa'', printr-o permanentizare şi un mandat politic puternic. FSB va fi dotat cu ''o personalitate morală şi o autonomie financiară mai mari'', potrivit participanţilor la reuniune.

Până în prezent, FSB a fost condus de Mario Draghi, care a devenit recent preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), şi urmează să predea ştafeta unui succesor care, probabil, va fi numit de G20.