Liderii coaliţiei de guvernare au semnat la Palatul Parlamentului, Protocolul politic referitor la ratificarea de către România a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, anunță Agerpres.
Documentul a fost semnat de preşedintele PDL, Emil Boc, preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, şi liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian. Prin acest act, partidele se angajează să susţină semnarea Tratatului de către preşedintele României în cadrul Consiliului European din 1 - 2 martie 2012 și să adopte în Parlament Legea de ratificare a Tratatului în cursul anului 2012, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2012. Apel la USL Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu şi-a exprimat speranţa ca şi partidele de Opoziţie să se alăture protocolului de susţinere a ratificării de către România a tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare. "Acest protocol este deschis semnării către toate partidele parlamentare. Eu sper ca şi PSD, PNL şi PC să semneze acest protocol care face parte dintre temele de interes naţional major. Nu vorbim aici de o diviziune politică, în momentul în care este vorba de interesul naţional şi nu sunt vorbe goale", a spus Ungureanu. Întrebat dacă se va face o invitaţie oficială partidelor politice pentru semnarea protocolului, el a arătat că "această chestiune va fi oricum la nivelul Guvernului, fără discuţie"."Ceea ce sper este ca la nivelul partidelor parlamentare să se completeze semnăturile. Preşedinţii celor trei partide să îşi alăture numele", a completat premierul. Avantajele economice invocate de Boc Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare asigură sănătatea bugetului ţării şi consolidează stabilitatea şi creşterea economică a României, a declarat, după semnarea documentului, preşedintele PDL, Emil Boc.
Liderul democrat-liberalilor a făcut apel la Opoziţie să se alăture acestui demers “în interes naţional". “PDL a semnat protocolul privind împuternicirea preşedintelui României pentru a semna şi, după aceea, pentru a ratifica România tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare. În primul rând, am semnat acest protocol cu privire la tratat pentru că el asigură sănătatea bugetului ţării şi consolidează stabilitatea şi creşterea economică a României", a declarat preşedintele PDL. Fostul premier a susţinut că România, încă înainte de semnarea tratatului, 'îndeplineşte toate criteriile' prevăzute de document. “De asemenea, prin semnarea acestui tratat se consolidează credibilitatea şi prestigiul României în Uniunea Europeană", a declarat preşedintele PDL. Emil Boc a completat că tratatul este unul împotriva populismului şi “pune economia României şi bugetul ţării la adăpost de răul pe care-l poate face populismul prin măsuri şi promisiuni fără acoperire". UNPR, aliat pentru tratat La rândul său, președintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat că, prin semnarea Tratatului, România dă un răspuns foarte puternic şi plin de încredere pieţelor financiare internaţionale. "Acest tratat are în UNPR un puternic aliat", a spus Oprea. "Cred că este foarte important că atât partenerii noştri externi, agenţiile de rating recunosc faptul că România şi-a făcut temele şi a dat un răspuns corect şi concret crizei economice mondiale", a afirmat Oprea, la Palatul Parlamentului. Echilibrul bugetar și creșterea economică sănătoasă Semnarea şi ratificarea tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare asigură un echilibru bugetar, o creştere economică sănătoasă, a declarat, miercuri, preşedintele UDMR, Hunor Kelemen.
“Disciplina financiară, bugetară trebuie să fie pentru noi în următorii ani lege, indiferent dacă suntem la guvernare sau în Opoziţie", a spus liderul UDMR.
El a subliniat că niciun stat din Uniunea Europeană nu va reuşi “singur" şi nici România nu ar putea reuşi singură să iasă din criza economică.
“UDMR a considerat tot timpul în această perioadă de 22 de ani că sunt teme, subiecte de interes general, care nu trebuie să facă parte din dezbaterile noastre politice şi electorale. Aderarea, semnarea şi ratificarea acestui tratat este un astfel de subiect, fiindcă asigură un echilibru bugetar şi asigură pe termen mediu şi lung pentru România o creştere economică sănătoasă, competitivitate şi o ieşire din această criză economică financiară global", a afirmat Hunor Kelemen.
Liderul UDMR şi-a manifestat convingerea că partidele din Opoziţie vor adera şi vor semna protocolul politic, întrucât aderarea la acest tratat nu înseamnă mai puţină suveranitate şi nu înseamnă pierderi pe plan politic. "Disciplina financiară, bugetară trebuie să fie pentru noi în următorii ani lege, indiferent dacă suntem la guvernare sau în Opoziţie", a declarat și liderul UDMR, Kelemen Hunor. Haină pentru vremuri grele Liderul grupului minorităților naționale a descris Tratatul drept o "haină pentru vremuri grele". "Tratatul abordează doar o parte a problemei. (...) E ca o haină pentru vremuri grele. (...) De unii singuri nu avem nicio şansă, chiar dacă situaţia macroeconomică nu arată rău deloc", a declarat Varujan Pambuccian. Deși au fost invitate să semneze și ele acest protocol, partidele din Opoziție au lipsit și își continuă greva parlamentară. USL a organizat, în schimb, o dezbatere pe tema Tratatului, tot la Palatul Parlamentului. CITIȚI ȘI:
- Opoziția nu semnează protocolul propus de coaliție
- Liderii coaliției vor semna un protocol pentru ratificarea Tratatului de stabilitate economică a UE