Un funcționar de rang înalt din cadrul Primăriei Timișoara a fost trimis în judecată de DNA după ce furnizat informații secrete și a ajutat o firmă să câștige mai multe licitații. Totul în schimbul unei părți importante din profitul companiei.
Fostul director al Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări diverse din cadul Primăriei Timișoara a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Emilian Florin Răvășilă este acuzat de luare de mită, trafic de influență, fals în declarații și folosirea sau divulgarea de informații secrete în scopul obținerii unor foloase materiale. Mai exact, a favorizat o firmă să obțină mai multe contracte cu Primăria Timișoara și a cerut în schimb o parte din profiturile obținute de companie. Dosarul se va judeca la Tribunalul Timișoara.
De asemenea, un om de afaceri, a cărui identitate nu a fost dezvăluită de anchetatori, a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracțiunile menționate mai sus. Doi suspecți au încheiat deja acorduri de vinovăție în acest dosar.
Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA „în perioada 2019 - 2020, inculpatul Răvășilă Emilian Florin, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi acceptat promisiunea remiterii de către administratorul unei societăți comerciale a unor sume reprezentând 50% din profitul ce urma să fie realizat de firma respectivă (procentaj de 50% estimat la valoarea de 859.955 lei), din încheierea unor viitoare contracte ce vizau concesionarea serviciilor de exploatare și întreținere a cimitirelor de pe raza municipiului Timișoara. Pentru banii respectivi, inculpatul Răvășilă Emilian Florin trebuia să se asigure că firma omului de afaceri va câștiga licitațiile respective“.
Mită pentru informații
Informațiile oferite de Emilian Florin Răvășilă au ajutat compania să câștige mai multe licitații. „În aceste condiții, funcționarul public i-ar fi transmis omului de afaceri, prin același intermediar, informații nedestinate publicității care i-ar fi permis acestuia să câștige o licitație ce viza exploatarea și întreținerea cimitirelor situate pe str. Rusu Șirianu și pe Calea Șagului din Municipiul Timișoara – Lotul I. În același context, inculpatul Răvășilă Emilian Florin, în calitate și de președinte titular al comisiei de evaluare, ar fi întocmit și semnat - Declarația de confidențialitate și imparțialitate, în care a menționat în mod nereal, printre altele, că nu are niciun interes direct sau indirect, de natură personală, financiară, economică ori de altă natură în referire la procedura de atribuire a contractului de mai sus“, se mai arată în rechizitoriul procurorilor.
Pentru „ajutorul” oferit, inculpatul Răvășilă Emilian Florin ar fi primit de la omul de afaceri sumele de 5.000 euro și 30.000 lei. De asemenea, potrivit procurorilor Emilian Florin Răvășilă ar fi acceptat să primească de la omul de afaceri 500 de lei pentru fiecare persoană decedată din cauza coronavirului, cu condiția ca firma sa să se ocupe de înhumare. În plus, ar fi cerut să primească și câte 10 lei pentru fiecare porție de mâncare oferită drept pomană după înmormântare.
Acord de vinovăție
Tot prin intermediul lui Emilian Florin Răvășilă, un alt funcționar din Primărie, Alin Sergiu Căprariu a primit 8.800 de lei pentru a favoriza aceeași firmă să obțină un contract privind serviciile de cazare în cazul caratinei impuse în perioada pandemiei. Alin Sergiu Căprariu a încheiat un acord de vinovăție în acest dosar și acceptat o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare și un termen de supraveghere de doi an. Omul de afaceri a primit, tot în urma recunoașterii faptelor, o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare și un termen de supraveghere de trei ani.