Artiștii pun mână de la mână să rezolve problema școlii de arte din Timișoara, așa cum Primăria nu o face.
În timp ce edilii timișoreni au lăsat Liceul de Arte Plastice din oraș cu utilitățile neplătite (ca să forțeze mutarea școlii din centrul orașului, într-un cartier mărginaș), artiștii au donat lucrări, iar cele strânse vor fi scoase la licitație în câteva zile.
Școala are nevoie de 180.000 lei, sumă necesară pentru a acoperi costurile liceului pentru anul școlar în curs.
Au donat tablouri și sculpturi elevii Liceului de Arte Plastice din Timișoara, absolvenții, profesorii de pictură, grafică sau design, alți artiști de talie internațională care au simpatizat cu cauza. În numai două săptămâni s-au strâns peste 80 de opere de artă care vor fi scoase la licitație. Evenimenul va avea loc pe 29 mai, de la ora 18.00, la Calpe Gallery, (Bastion Theresia, corp D)
"Acţiunea cu cea mai mare anvergură de până acum din cadrul campaniei de strângere de fonduri organizate de Liceu şi susţinătorii acestuia. Dan Perjovschi, Constantin Flondor, Leon Vreme, Doru Tulcan, Minodora Tulcan, Viorel Toma, Dacian Andoni, Suzana Fântânariu, Călin Beloescu, Adriana Oancea Şuteu, Rodica Regep Banciu, Constantin Catargiu, Constantin Răducan, Vică Tilă Adorian, Bogdan Achimescu, Mihai Zgondoiu, Eugen Barzu, Costin Brăteanu, Delia Corban, Adriana Lucaciu, Veronica Adorian, Ana Adam, Nada Stojici, Camil Mihăescu, Livia Coloji sunt doar câţiva dintre artiştii ce au donat în această perioadă lucrări de pictură, sculptură, grafică şi gravură pentru acest eveniment caritabil", a declarat Adela Kun, unul dintre dascălii de la Arte implicat în proiect.
Lucrările de artă vor putea fi văzute începând de sâmbătă, la Calpe Gallery, între orele 12-20.00, când doritorii se pot şi înscrie pentru licitaţie. Alternativ, catalogul lucrărilor precum şi formularul şi regulamentul de înscriere pot fi vizualizate şi descărcate de la adresa liceuldeartetm.blogspot.com.
Datorită numărului mare de lucrări donate şi timpului scurt în care Liceul de Arte Plastice Timişoara necesită accesarea de fonduri pentru plata restanţelor la utilităţi, licitaţia este organizată pe două secţiuni.
Prima secțiune se va desfășura între orele 18.00-19.00 și este o licitaţie fără strigare (silent auction). Aceasta va include lucrări cu valori de catalog cuprinse între 40 şi 350 de euro. "Această metodă de licitare, mai puţin cunoscută în România, permite accesarea unei oferte largi de lucrări într un timp scurt. Lucrările din această secţiune vor avea alăturată fişa de licitaţie ce conţine datele de catalog ale lucrării şi artistului şi un tabel cu sumele ce se pot licita în ordine crescătoare, începând cu preţul de pornire (30-75% din preţul de catalog) şi finalizând cu preţul de achiziţie imediată (200-400% din preţul de catalog). Participantul înscrie în dreptul sumei agreate numărul unic personal (primit în urma înscrierii la licitaţie), pentru a plasa o ofertă sau pentru a plusa oferta anterioară, până când secţiunea este declarată închisă”, explică artistul plastic Tudor Vreme. Ulterior, între orele 19,00 și 20,00 va avea loc licitaţia cu strigare pentru lucrări cu valori de catalog peste 350 euro.
De la începutul anului şcolar, activitatea Liceului de Arte din Timişoara ar fi trebuit să se mute pe Bd. Liviu Rebreanu. Elevii învaţă însă în aceeaşi clădire din centrul orașului, pentru care municipalitatea nu vrea să mai plătească chirie sau utilități. Consilierii locali au decis deoarece chiria de 31.000 de euro pe lună, solicitată de Fundaţia „Caritatea”, proprietarul imobilului, era considerată prea mare. Între timp, Fundaţia „Caritatea” a tot scăzut preţul chiriei, ajungând chiar să facă o ofertă de un an gratuit, pentru ca liceul să rămână în actualul sediu. Reprezentanţii primăriei nici măcar nu vor să audă de aşa ceva.
Mai mult, primăria nu dorește să mai plătească utilitățile, în condițiile în care a anunțat că nu intenționează să prelungească respectivul contract de închiriere.