Liceenii, învăţaţi să "eco-nomisească"

Aproape 2.500 de elevi din peste 30 de licee din toată ţara vor fi învăţaţi de Junior Achievement, în parteneriat cu ista România, cum să folosească eficient resursele energetice.

Campania începută de ieri, numită "Eco-nomiseşte! Energia contează", îşi propune să eficientizeze modul în care se consumă resursele, atât acasă, cât şi la şcoală. Colaborarea pentru această iniţiativă se desfăşoară în cadrul programului internaţional de responsabilitate socială al ista "Energia contează", la care au participat 25 de ţări. Proiectul pentru liceenii români are o finanţare în valoare de 15.000 de euro.

Mai exact, elevilor li se vor dezvolta abilităţile, cunoştinţele şi atitudinile unor viitori consumatori responsabili. Totodată, copiii vor propune soluţii de eficientizare a consumului de resurse energetice din şcoala lor, ajutaţi de consultanţii voluntari ai ista.