LIBIA LIVE. Gaddafi zdrobește revolta. UE se ferește să intervină

Cei mai mulţi aliaţi din NATO şi UE, cu excepția Franței și Marii Britanii, s-au arătat precauţi în privinţa unei intervenţii în conflictul libian. Liderii UE s-au întâlnit azi pentru a discuta despre criza libiană. În paralel, regimul Muammar Gaddafi face progrese în contracararea rebelilor.

19.00 Traian Băsescu a subliniat azi la Bruxelles că România nu susține o intervenție militară în Libia. Citește aici mai multe despre poziția României. 15.35 În declarația Consiliului European extraordinar de azi liderii europeni îi vor cere liderului de la Tripoli să plece, își vor exprima solidaritatea cu victimele conflictului și vor promite sprijin pentru reconstrucția Libiei democratice post-Gaddafi, potrivit EUObserver.  15.30 În contrast cu poziţia Franţei şi a Marii Britanii, Germania se arată mult mai precaută. Ministrul de externe Guido Westerwelle a subliniat azi că Berlinul doreşte să cunoască, înainte de a se pronunţa, poziţia statelor din regiune şi a Ligii Arabe.

Poziţia majorităţii liderilor europeni este de altfel împotriva celei exprimate de Paris. Premierul olandez Mark Rutte a declarat azi că mişcarea Franţei, care a recunoscut Consiliul Naţional de Tranziţie instituit de rebeli drept singurul guvern legitim libian, este una „nebunească”.

Şefa diplomaţiei UE, Catherine Ashton, a insistat azi că o zonă de excludere aeriană ar pune în pericol viaţa civililor libieni. Alţi diplomaţi europeni spun că o zonă de excludere aeriană este greu de instituit şi operaţiunile în acest sens ar dura câteva săptămâni.     14.48 Nicolas Sarkozy a susţinut azi, în faţa liderilor UE reuniţi la Bruxelles, necesitatea lansării de atacuri aeriene asupra bazelor militare ale forţelor lui Gaddafi, în cazul în care regimul va folosi arme chimice sau atacuri aeriene împotriva civililor, notează Guardian. 

Regimul Gaddafi a folosit deja avioane şi elicoptere în atacurile asupra rebelilor.

Sarkozy spune că se bazează pe sprijinul Londrei în acest demers şi că orice intervenţie va debuta doar după ce ONU, statele arabe şi opoziţia din Libia vor fi de asemenea de acord.

Parisul este în acest moment cel mai puternic susţinător al rebelilor libieni. La o demonstraţie organizată azi la Benghazi, bastionul opoziţiei, manifestanţii au fost văzuţi fluturând drapelul francez. 14.20 Un purtător de cuvânt al opoziţiei libiene a asigurat azi că forţele colonelului Muammar Gaddafi nu sunt îndeajuns de numeroase pentru a păstra poziţiile cucerite pe linia frontului, unde situaţia rămâne, drept urmare, foarte instabilă, informează agenţia France Presse.

„Linia frontului se schimbă de la oră la oră”, a declarat Mustafa Gheriani, un purtător de cuvânt al opoziţiei la Benghazi, confirmând că forţele regimului au ajuns la Ras Lanuf, unul din principalele terminale petroliere din regiune, care a fost vreme de o săptămână un avanpost al rebeliunii spre vest.

Potrivit lui Gheriani, luptele continuă la Ras Lanuf, unde armata folosește artileria, loviturile aeriene şi un bombardament naval. 13.25 Liderii UE se întâlnesc azi la Bruxelles la un Consiliul European dedicat în special problemei libiene. Premierul britanic David Cameron şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy au cerut încetarea imediată a violenţelor în Libia şi l-au îndemnat pe Gaddafi să plece.

Ei au subliniat însă că orice intervenţie în criza libiană, inclusiv instituirea unei zone de excludere aeriană, va fi făcută doar cu susţinerea internaţională.

Liderul opoziţiei libiene, Mustafa Abdul Jalil, a solicitat comunităţii internaţionale să intervină în ajutorul rebelilor şi a îndemnat lumea să urmeze exemplul Franţei şi să recunoască Consiliul Naţional de Tranziţie drept singurul guvern legitim al Libiei. Un plan în vederea stabilirii unei posibile zone de excludere aeriană deasupra Libiei va fi prezentată marţi 15 martie în cadrul NATO, a anunţat ieri secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, potrivit AFP.

13.15 Jurnaliştii occidentali au confirmat azi că trupele lui Gaddafi au preluat controlul în Zawiya, la vest de Tripoli şi Ras Lanuf, oraş aflat la est de capitala libiană. Rebelii libieni au declarat că trupele guvernamentale au intrat în Ras Lanuf sprijinite de tancuri. Sute de rebeli au fugit spre est, îngrămădiţi în maşini.

Fiul lui Gaddafi, Saif al-Islam a avertizat opoziţia că următoarea ţintă a guvernului este acum oraşul estic Benghazi, bastionul rebelilor şi sediul Consiliului Naţional de Tranziţie, guvernul alternativ instaurat de forţele care luptă împotriva regimului.  Directorul serviciilor de informații din SUA, James Clapper, a estimat că rebelii vor fi în scurt timp învinși de trupele guvernamentale, mult mai bine înarmate și organizate. Occidentul este timid Occidentul se arăta ieri reticent în a interveni în conflictul din Libia, chiar şi prin impunerea unei zone de excludere aeriană, în timp ce trupele lui Muammar Gaddafi avansau pe frontul de luptă, în dauna rebelilor. Singurul "cadou" primit de opoziţia libiană a fost decizia Franţei de a recunoaşte Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) drept singurul guvern legitim al ţării.

Două reuniuni, NATO şi UE, au avut loc ieri la Bruxelles, precedate de anunţul Franţei privind stabilirea de relaţii diplomatice cu opoziţia libiană. Poziţia Parisului vine să spele imaginea terfelită a diplomaţiei franceze, acuzată de legături cu fostele regimuri din Tunisia şi Egipt.

Decizie-surpriză

Decizia i-a surprins pe aliaţi. Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a spus că poziţia Parisului nu este cea a Berlinului şi nici cea a UE. La reuniunea şefilor diplomaţiei din UE, majoritatea a fost, de asemenea, împotriva Franţei.

Ministrul român de externe, Teodor Baconschi, citat de Agerpres, a spus ieri că recunoaşterea CNT din Libia ca un guvern "de facto" ar fi prematură, pentru că el acţionează în altă regiune (decât capitala Tripoli - n.r.), nu deţine controlul instituţiilor centrale şi e doar un factor într-un conflict în desfăşurare.

Alături de Paris se află europarlamentarii, care cer şefei diplomaţiei UE, Catherine Ashton, să înceapă demersul pentru recunoaşterea organismului opoziţiei.

Precauţiile NATO

Secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, a afirmat ieri, înaintea reuniunii miniştrilor apărării, că orice acţiune militară în Libia trebuie să aibă la bază o "necesitate demonstrabilă", "un mandat clar" şi "sprijin în regiune". Membrii NATO sunt divizaţi în privinţa unei acţiuni concrete.

Surse citate de presa internaţională spun că Marea Britanie, Italia şi Franţa susţin o zonă de excludere aeriană, Parisul favorizând chiar un atac aerian asupra bazelor militare ale regimului Gaddafi. Cele mai multe state susţin însă că orice acţiune trebuie susţinută de o rezoluţie a ONU. Secretarul american al apărării, Robert Gates, s-a arătat deocamdată reticent în privinţa oricărei măsuri, inclusiv a celei de excludere aeriană.

În final, NATO a decis creşterea prezenţei navale în Mediterana şi a dispus elaborarea unui plan de asistenţă umanitară. Avioanele NATO au început şi o misiune de supraveghere non-stop a spaţiului aerian libian.

Măsurile timide ale Occidentului nu îi ajută foarte mult pe rebelii libieni, dezorganizaţi şi depăşiţi din punct de vedere al dotărilor cu armament. După lupte sângeroase în ultimele zile, trupele lui Gaddafi au preluat controlul asupra oraşului Ras- Lanuf, la est de Tripoli, şi Zawiya, la vest de capitala libiană