Privatizarea Oltchim creşte temperatura în USL. Liberalii vor să-l scoată vinovat pe ministrul Finanţelor. Ponta nu l-a lăsat din braţe pe ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu
Liberalii şi social-democraţii îşi pasează unii altora cartoful fierbinte al asumării răspunderii pentru scandalul din jurul privatizării Oltchim. Astfel, liberalii dau vina pe ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, ajuns în Guvern cu sprijinul PSD. Reproşurile depăşesc subiectul situaţiei de la combinatul chimic, liberalii fiind nemulţumiţi că Georgescu a tăiat fondurile de la ministerele Dezvoltării şi Transporturilor, controlate de aceştia. Preşedintele PNL, Crin Antonescu s-a alăturat luni seară corului liberalilor care îl consideră responsabil pe ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, pentru situaţia combinatului de la Râmnicu Vâlcea. "E o poziţie principială corectă", a spus liderul PNL, despre acuzaţiile aduse de Dan Radu Ruşanu la adresa lui Georgescu. În urmă cu câteva zile, vicepreşedintele PNL, Dan Radu Ruşanu, a declarat că, în chestiunea privatizării Oltchim, responsabil este Ministerul de Finanţe, pentru că nu a asigurat un capital de lucru de 40-50 de milioane, pentru ca Oltchim să mai funcţioneze încă cinci-şase luni de zile, timp în care se putea găsi un investitor puternic. La rândul său, senatorul PNL, Varujan Vosganian a criticat modul în care s-a desfăşurat privatizarea Oltchim, spunând că licitaţia trebuia amânată. Vulpescu, ţap ispăşitor Între timp, destituirea lui Remus Vulpescu de la conducerea OPSPI, găsit ţap ispăşitor pentru eşecul privatizării, pare o chestiune de timp. "Domnul Vulpescu nu mai vrea nici dânsul şi nici noi nu vrem să se mai ocupe de privatizarea Oltchim. Cred că a înţeles dânsul". El a făcut această declaraţie într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu ministrul Economiei, în semn de solidaritate. La începutul lunii septembrie, premierul îl avertiza pe Chiţoiu că va răspunde cu funcţia dacă privatizarea Oltchim se dovedeşte a fi un eşec. "Domnule Chiţoiu, răspundeţi cu capul, viaţa şi cu tot de succesul operaţiunii de privatizare de la Oltchim", i-a transmis Ponta lui Chiţoiu, în urmă cu câteva zile. În PNL, Daniel Chiţoiu se bucură de sprijinul preşedintelui Crin Antonescu, care, de altfel, l-a desemnat provizoriu la conducerea partidului, în perioada în care liderul PNL a îndeplinit funcţia de preşedinte interimar. Mesaje PNL anti - Dan Diaconescu Liberalii au pregătit o strategie de răspuns la implicarea lui Dan Diaconescu în privatizarea Oltchim. Conform unei note interne distribuite membrilor PNL, aceştia trebuie să spună că Dan Diaconescu este un măscărici ce doreşte să profite electoral de pe urma vânzării acţiunilor. "Dan Diaconescu este falimentar, incapabil să-şi plătească datoriile şi un măscărici în politică", se mai arată în punctajul liberalilor. Niţă (PSD) arată cu degetul în direcţia liberalului Chiţoiu Criticile PNL la adresa Guvernului au primit o replică din partea social-democraţilor. Într-un interviu acordat RFI, vicepreşedintele PSD Constantin Niţă s-a declarat deranjat de criticile formulate de liberali la adresa Guvernului în privinţa Oltchim. În opinia sa, ar fost util dacă PNL ar fi avut o poziţie mai constructivă. "Colegii noştri liberali, care au făcut asemenea afirmaţii sau critici, corect era să dea şi calea de urmat, adică să vină şi cu propuneri şi soluţii. Aşa, dacă ne transformăm în opozanţi în interiorul Guvernului, nu este tocmai fair, nu este fair-play într-o coaliţie", a spus Niţă. Mai mult, liderul PSD încearcă să paseze vina eşecului privatizării în tabăra liberalilor, spunând că "din punct de vedere imagologic", Ministerul Economiei, condus de liberalul Daniel Chiţoiu, a greşit la privatizarea Oltchim. Din punctul său de vedere, ar fi fost corect ca Antonescu "să-l invite pe domnul ministru al Economiei să prezinte soluţiile cele mai bune". "Această atitudine publică nu cred că face bine PNL, în primul rând", a spus Niţă. Nu doar Ministerul Economiei pune probleme liberalilor. Conform unor informaţii apărute ieri în presă, liberala Mariana Câmpeanu, ce deţine portofoliul Muncii, ar urma să fie înlocuită. Dacă se va întâmpla acest lucru, tensunea în USL ar putea creşte. În locul lui Câmpeanu ar urma să vină PSD-istul Alexandru Athanasiu. Copreşedinţii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au infirmat însă, ipoteza unei remanieri guvernamentale. Luni seară, Victor Ponta a criticat-o pe Mariana Câmpeanu pentru că a folosit termenul de ajutoare sociale în legătură cu salariaţii de la Oltchim. "Doamna ministru Câmpeanu a fost astăzi (lunin. red.) la mine şi i-am cerut în mod expres să nu vorbească de ajutoare sociale până când nu avem în mod oficial anulată licitaţia(...)", a spus Ponta. Liderii PSD şi PNL se ciocnesc nu doar la Centru, dar şi la nivel local, în privinţa împărţirii candidaturilor pentru alegerile parlamentare de pe 9 decembrie. Astfel, probleme ar exista într-o serie de judeţe, precum Cluj, Vâlcea, Bistriţa Năsăud, Iaşi, Vaslui şi Olt. În opinia lui Niţă, Antonescu ar fi trebuit să-l invite pe ministrul Economiei să prezinte soluţiile CITIŢI ŞI:
- Dan Diaconescu l-a bătut pe Crin Antonescu
- Circul de la Oltchim, episodul final. Ponta: Vulpescu va fi schimbat, Dan Diaconescu - la Parchet
- MECIUL ANULUI. Dan Diaconescu va candida în acelaşi colegiu ca Victor Ponta. VEZI cum comentează premierul
- "Circ la minister", o cacealma de Dan Diaconescu
- Dan Diaconescu: "Vom face plângeri penale împotriva domnilor Ponta şi Vulpescu"
- Victor Ponta: Licitaţia la Oltchim a eşuat. Nu mai vrem ca Vulpescu să se ocupe de această privatizare
- Telenovela Oltchim. Diaconescu a ridicat de la bancă banii de salarii!