Liberalii nu vor negocieri în noaptea alegerilor

Invitaţia la negocieri lansată liberalilor de către social-democraţi pentru noaptea alegerilor a fost amânată până după Ziua Naţională.

PNL a transmis preşedintelui PSD Mircea Geoană,prin intermediul coordonatorului de campanie Bogdan Olteanu, că nu acceptă nicio negociere cu partidele politice mai devreme de 2 decembrie, precizează Mediafax.

"PNL nu va purta negocieri până după alegeri, adică până pe data de 2 decembrie, întrucât pe 1 decembrie sărbătoreşte Ziua Naţională şi nu stă să negocieze cu domnii Geoanã şi Stolojan. Nu considerăm moral să negociem ceea ce cetăţenii nu au votat", a susţinut Bogdan Olteanu.

Tot după 2 decembrie va fi stabilită şi delegaţia care urmează să conducă negocierile în numele liberalilor, a mai spus Olteanu. Acesta a adăugat că acceptarea cotei unice de impozitare şi "constituirea unui guvern cu participarea PNL va fi condiţionatã de asumarea programului anti-criză al PNL".

Dintre ţintele PNL, a precizat şi Ludovic Orban, principala este câştigarea alegerilor parlamentare şi continuarea guvernării cu menţinerea poziţiei de premier.

"Noi o sã discutăm după alegeri când o să avem un rezultat clar, astea sunt declaraţii de campanie. Noi avem ca obiectiv câştigarea alegerilor şi conducerea Guvernului cu prim-ministru liberal. Geoană, dacă vrea, poate să negocieze dar pentru noi ăsta e obiectivul şi pe 30 noiembrie nu avem ce să discutăm decât despre câştigarea alegerilor", a afirmat Ludovic Orban.

Aseară, preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi-a manifestat public dorinţa ca, în noaptea de 30 noiembrie, să poarte negocieri cu PNL. Astfel, PSD va cere un mandat din partea Biroului Permanent al formaţiunii, în noaptea de 30 noiembrie, pentru negocierile privind guvernarea, precizând că, dacă PSD va câştiga alegerile, funcţia de premier este nenegociabilã.