Așa cum stau lucrurile după ședințele de luni din birourile de conducere ale partidelor și din cea a Coaliției, pare că liberalii și-au rupt colții în ministrul Vlad Voiculescu.
Din fraza asta, spun sursele mele din interiorul PNL, lipsește cuvântul ”deocamdată”.
Conflictul a pornit de la imaginile cu pacienții scoși noaptea din Spitalul Foișor, dar e clar, de ceva vreme, că Vlad Voiculescu și Florin Cîțu nu mai încap confortabil în teaca guvernării.
Unii dintre liberali, Ben-Oni Ardelean sau Rareș Bogdan, au pornit spre ședințe dând impresia că doar sângele ministrului useristo-pluserist le-ar putea potoli supărarea, dar declarațiile lui Dan Barna și Ludovic Orban au schimbat rapid imaginea frontului din interiorul Coaliției.
Barna a spus, după ședințe, că nu s-a pus problema revocării ministrului Sănătății. Așa o fi, or fi tăcut liberalii când au ajuns fașă-n față cu partenerii de guvernare?
Și Orban a declarat, oarecum împăciuitor, că existența Coaliției este cea mai importantă miză în acest joc de putere.
La acest moment pare că liberalii sunt învinși de USR-PLUS, că sunt captivi în alianța pe care nu o pot rupe, pentru că orice alternativă (Guvern minoritar sau o asociere cu PSD) va fi respinsă de Klaus Iohannis, inițiatorul ”directivei” ”mențineți PSD în afara deciziei politice”.
Tot din declarațiile lui Orban de după ședință reținem câteva elemente care sugerează că securea războiului nu e îngropată definitiv. Deși, pe de altă parte, declarațiile încă belicoase, pot sugera că PNL s-a predat PLUS, dar face asta ținând coada sus.
Care sunt declarațiile lui Orban care ne-au atras atenția. Prima e că Vlad Voiculescu îi reprezintă în Cabinet doar pe șefii săi politici, că liberalii se delimitează de el. Politic e o aberație, pentru că, orice ar face, liberalii și-au asumat guvernarea și nu merge cu aruncarea pisicilor dintr-o curte în alta.
A doua e legată de Florin Cîțu și de atributul său de a decide cine face parte și cine nu din echipa sa. Pare că Orban îi transmite premierului următorul mesaj: ”Noi am cerut demiterea lui Voiculescu, dar partenerii nu au vrut. Atât putem face politic, dacă vrei să scapi de el, argumentează și demite-l!”
A înțeles Cîțu mesajul? Un lider PNL susține că da. Vedem, că în pandemia asta pare că de un lucru nu ducem lipsă, de timp.
În fine, al treilea mesaj din declarația post-bătălie cu USR-PLUS a lui Orban este amenințarea că PSD va depune o moțiune de cenzură pe Sănătate și că PNL va decide ce are de făcut la vot.
Un fel de ”voi decideți unde vă ștergeți cu cererea noastră de a îl schimba pe Voiculescu, noi decidem cum acționăm mai departe”.
E destul de important de amintit aici că votul la o moțiune de cenzură simplă nu obligă la acțiune din partea Guvernului.
O mențiune aparte merită făcută despre situația lui Raed Arafat, a cărui schimbare pare că o cer unii liberali. Tot Cîțu are pixul în mână, dar deja Arafat are un aliat, Lucian Bode, șeful lui direct.
Dacă nu îl demite pe Voiculescu, schimbarea destinului lui Arafat ar putea fi un paleativ destul de bun pentru premier, ca să le arate colegilor că mai are ceva vlagă îl el.