Liberalii îşi fac griji şi pentru soarta ministrului Mariana Câmpeanu. VEZI ce zice Ponta

Pe lângă soarta ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, liberalii îşi mai fac griji şi pentru ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Mariana Câmpeanu, recent criticată de premierul Victor Ponta pentru declaraţiile acesteia despre Oltchim.

UPDATE 3: Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a anunţat că liderii USL se reunesc în şedinţă azi după-amiază, dar nu a dorit să confirme dacă tema şedinţei se va referi la o remaniere guvernamentală, menţionând doar că o astfel de iniţiativă aparţine primului-ministru. "Nu am fost informat despre niciun fel de remaniere", a spus el. UPDATE 2: Ponta face noi precizări: o remaniere guvernamentală va mai avea loc până pe 9 decembrie doar în cazuri excepţionale, "ca în cel al domnului Cepoi". UPDATE 1: Premierul Victor Ponta a negat, prin SMS, că ar pune la cale vreo remaniere. "Sigur nu", a răspuns el într-un mesaj transmis către Realitatea TV. Pe piaţa zvonurilor, Câmpeanu este deja înlocuită cu pesedistul Alexandru Athanasiu. Lucru care ar pune probleme, dat fiind că Munca este portofoliul liberalilor, iar Athanasiu este pesedist.  Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat astăzi că în cadrul USL nu au fost, până la acest moment, discuţii privind o posibilă remaniere guvernamentală. ''Nu au fost. Informaţii am văzut că au apărut. Nu au apărut discuţii. (...) Vom avea o întâlnire a USL diseară şi poate că acolo să apară o astfel de propunere, dar până la acest moment nu a existat niciun fel de discuţie despre o remaniere", a spus liderul liberal, conform Agerpres. "Nu conduc eu Guvernul, nu cunosc bucătăria, viaţa de familie a Guvernului''.

Întrebat dacă există nemulţumiri în cadrul USL referitoare la prestaţia Marianei Câmpeanu ca ministru al Muncii, Crin Antonescu a afirmat că sunt discuţii punctuale cu fiecare membru al Guvernului în parte. ''Dar despre nemulţumiri legate de prestaţia doamnei ministru în ansamblu, nu am auzit'', a conchis acesta. O variantă vehiculată ar fi aceea ca liberalii şi social-democraţii să schimbe între ei portofoliul Muncii cu cel al Sănătăţii, recent eliberat de Vasile Cepoi, pe care să i-l dea lui Eugen Nicolăescu. Acesta declară însă că nu este interesat. Criticată de Ponta Ieri seară, Victor Ponta a criticat-o pe Mariana Câmpeanu pentru că a folosit termenul de ajutoare sociale în legătură cu salariaţii de la Oltchim. "Doamna ministru Câmpeanu a fost astăzi la mine şi i-am cerut în mod expres să nu vorbească de ajutoare sociale până când nu avem în mod oficial anulată licitaţia, pentru că atunci ar fi fost, practic, vă daţi seama, două argumente contradictorii. Nu puteam să dăm ajutoare sociale decât acum, când am luat act oficial de faptul că procedura a fost anulată. Pe măsură ce se fac anchetele sociale, nu ştiu să vă spun dacă toţi cei 3.000 de angajaţi sunt eligibili, dar cei mai mulţi dintre ei, în mod sigur, da", a declarat premierul. Prestaţia miniştrilor din Guvernul Ponta este o temă de dispută între cele două partide, după ce, recent, PSD a încercat să paseze răspunderea pentru eşecul privatizării Oltchim asupra ministrului Economiei, liberalul Daniel Chiţoiu, iar liberalii au arătat cu degetul către ministrul Finanţelor, Florin Georgescu. CITIŢI ŞI:

  • Tensiuni în USL. PSD, deranjat de reproşurile liberalilor. Antonescu, de acord cu Ruşanu