Leul, tot mai puternic faţă de euro. ING: trendul va continua

Cursul oficial afişat marţi de banca a fost de 4,2108 lei/euro, după ce marţi dimineaţa moneda naţională se tranzacţionase la o cotaţie sub 4,2 lei/euro. Leul ar putea continua acest trend, susţinut de sentimentul optimist de la nivelul pieţelor internaţionale, scrie ING Bank România în raportul său zilnic.

Evoluţia leului a fost în linie cu cea a monedelor regionale. Principalele pieţe de capital au continuat să înregistreze creşteri pe parcursul nopţii, mai scrie în raportul ING.

"Pe plan politic, guvernul a adoptat ieri Codul muncii. Marţea viitoare Executivul urmează să îşi asume răspunderea pe această lege. Opoziţia a declarat deja intenţia de a depune o moţiune de cenzură, în timp ce sindicatele au anunţat proteste în timpul asumării de către Guvern a Codului muncii. Credem că cel mai probabil scenariu este respingerea moţiunii de neîncredere", se menţionează în raportul ING. Un euro a fost cotat ieri de BNR la 4,2150 lei, în uşoară creştere faţă de ziua de vineri, când moneda europeană a fost cotată la 4,2139 lei.