Moneda naţională s-a apreciat în raport cu cea europeană. De la anunţarea cursului oficial (ora 13:00) şi până la ora 16 cursul valutar s-a apreciat cu circa doi bani.
Banca Naţională a prezentat astăzi un curs de 4,4987 lei/euro, iar la această oră cotaţia indicată de Reuters pe piaţa interbancară este de 4,4790 lei/euro.
Evoluţia leului confirmă aşteptările analiştilor, care anticipau o apreciere a leului după ce Curtea Constituţională va fi luat o decizie. În schimb, spun aceiaşi analişti, întărirea ar putea fi de scurtă durată, dacă vor apărea din nou tensiuni între preşedintele Traian Băsescu, care urmează să revină la Cotroceni, şi Guvern.
Ora 13:00 Cursul a înregistrat variaţii minore Cursul valutar euro-leu a înregistrat variaţii minore după anunţarea deciziei Curţii Constituţionale privind invalidarea referendumului de demitere a preşedintelui. Un euro a fost cotat de BNR la 4,4987 lei, în creştere de la 4,4939 în ziua precedentă. Imediat după anunţul Curţii, euro a avut câteva minute de creştere, ajungând până în jurul a 4,5050 de lei, după care a revenit spre valorile anterioare, continuând să scadă după publicarea cursului oficial, până la 4,4930 de lei.
Dolarul, pe de altă parte, a scăzut comparativ cu leul, ca urmare a evoluţiilor de pe pieţele valutare externe. Moneda americană a fost cotată de Banca Naţională la 3,6255 de lei, în scădere cu 1,5 bani faţă de ziua precedentă.
Evoluţia leului a fost în general corelată cu cea a monedelor din regiune, cu excepţia forintului, care s-a apreciat destul de puternic în faţa euro, cu peste jumătate de procent.