Creştere importantă pentru leu!

Moneda naţională a continuat să crească astăzi în raport cu euro, până la un nivel oficial de 4,5260 lei/euro. Ieri, Banca Naţională a indicat un curs de 4,5366 lei/euro.

Moneda locală s-a apreciat şi în raport cu dolarul american pe fondul creşterii euro în raport cu acesta. Cursul oficial a scăzut astăzi la 3,3092 lei/dolar, faţă de 3,3201 lei/dolar, cât indica ieri BNR. Faţă de francul elveţian moneda naţională s-a apreciat de asemenea, de la 3,6768 lei/franc, ieri, la 3,6694 lei/franc, astăzi. Creștere importantă ieriCotaţia indicată de Reuters la ora 12.00 era de 4,53 lei pentru un euro, leul fiind pe un trend continuu de apreciere. La 12.10 moneda europeană ajunsese deja la 4,5246 lei. Moneda locală s-a apreciat mult la închiderea şedinţei de ieri, când cotaţia a coborât la 4,5250 lei/euro.

Ieri, Banca Naţională a indicat un curs de 4,5366 lei/euro.

Potrivit oficialilor BNR, deprecierea monedei din primele zile ale anului a fost cauzată de faptul că există foarte puţine tranzacţii pe piaţă, iar orice ordin de cumpărare de valută mai important poate destabiliza cursul.