Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu moneda europeană, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de 4,5411 lei/euro, în urcare cu 0,09 bani (0,02%) faţă de cotaţia de joi, când referinţa a fost stabilită la 4,5402 lei/euro.
Pe data 10 ianuarie 2014, un euro era cotat la 4,5447 lei, scrie Agerpres.
În schimb, moneda naţională s-a apreciat în raport cu dolarul american, iar cursul BNR a fost de 4.3033 lei/dolar, mai puţin cu 3,23 bani (-0,74%) faţă de anunţul din şedinţa anterioară, când moneda americană era cotată la 4,3356 lei.
Francul elveţian s-a depreciat vineri în faţa leului, iar Banca Naţională a publicat un curs de 4,2245 lei/franc, cu 1,29 bani (-0,3%) sub cel de joi, când moneda elveţiană valora 4,2374 lei.
Totodată, gramul de aur s-a scumpit vineri cu 2,17 lei (+0,34%), până la 160,4449 lei, faţă de valoarea de 158,2723 lei anunţată joi.
Pentru anul viitor, Comisia Naţională de Prognoză (CNP) estimează un curs de schimb mediu leu/euro de 4,46 lei/euro.