În urmă cu aproape opt ani, o veste se răspândea ca fulgerul prin toată ţara: o icoană din comuna giurgiuveană Letca Nouă plângea cu lacrimi de mir. Oameni credincioşi sau doar curioşi au început să se scurgă de prin toate colţurile ţării spre mica localitate din sud, pentru a vedea miracolul petrecut în noiembrie 2002. Unii au crezut, alţii nu. Satul a devenit celebru, dar a rămas la fel de necăjit.
Autocarele făceau coadă în faţa bisericii, înţesate de pelerini, iar sătenii din Letca Nouă au început să vină la slujbe: dacă înainte preotul făcea o slujbă cu mai puţin de zece oameni, acum biserica e plină în fiecare duminică.
Amintirea "minunilor" de atunci e încă proaspătă în mintea localnicilor. "Au fost minuni. Au venit mulţi copii paralizaţi, muţi. Au venit din toată ţara : Târgu Mureş, Sighetul Maramţiei. Da' s-a dus, acuma nu mai e. Acu' auzeam că e una lângă Târgu Mureş: vorbea lumea în tramvai la Bucureşti", spune Alexandru Lazăr, de 73 de ani, în timp ce îşi mângâie vaca legată cu o funie. "Unii au fost muţi şi le-a venit gură. Alţii nu aveau copii şi acum au venit cu două fete mari", spune şi Aurica Negru, vecina lui Lazăr.
Minuni multe, sărăcie mare
În faţa lor, o uliţă noroioasă, plină de bălţi, se desprinde din drumul principal ce taie în două Letca Nouă. De-o parte şi de alta se înşiruie case turtite din chirpici, cu varul mâncat pe la colţuri. În multe gospodării se intră direct din drum. Colibele gârbovite, cu acoperişuri sparte şi cu găuri pe post de geamuri nu ar putea să îmbie niciun eventual hoţ.
Deşi este numai opt dimineaţa, cârciuma comunei e îmbâcsită de fum de ţigară. Singura masă e ticsită de pahare pline cu un rachiu gălbui. În stânga, un perete al crâşmei este acoperit aproape până sus cu lăzi de bere.
Au trecut opt ani de când se zice că icoana a plâns, însă credincioşii continuă să vină în Letca Nouă: "Vine lume multă vineri seara. După 12 noaptea, citeşte preotul ce dorinţe ai şi ţi se îndeplinesc. Poţi să stai până la unu noaptea. Vine lume cu supărări din toată ţara", spune Marin Dobre, de 77 de ani.
"Au plâns alţii după icoană, după câţi bani au dat acolo"
O întrebare rămâne însă în continuare: a plâns sau nu icoana? Chestiunea este dezbătută şi acum în sat, iar oamenii s-au împărţit în două tabere. "Crezi că a plâns icoana aia? Crezi că a făcut minuni icoana aia? Au plâns alţii după ea, câţi bani au dat acolo. Ce-a plâns icoana, da să vezi ce plâng ăştia după bani. Acu' de ce nu mai plânge?", întreabă arţăgos un domn masiv, cu o căciulă trasă peste frunte, în timp ce stă pe o ladă de bere (cârciuma nu are decât trei scaune). El nu crede în lacrimile icoanei: de când a botezat o rudă în urmă cu un an, nu a mai călcat pe la biserică: "Ce, să încep să vorbesc de biserică de acum? Lasă, peste câţiva ani".
Alţii au aplicat metoda "Toma necredinciosul". "Am fost curios. M-am dat şi pe partea aia, şi pe partea ailaltă: să văd dacă are vreo conductă, ceva (icoana - n.r.)", spune cu un aer şugubăţ Marin. "N-am văzut nimic", completează. "Preotul le zicea la trei fete: "Vedeţi cum curg lacrimile?". Şi le zicea să stea cumva într-o parte (ca să vadă - n.r.). Dar eu nu am văzut nimic".
"Degeaba a pupat dascălul icoana, că şi-a rupt piciorul"
Prin sat circulă însă tot felul de poveşti miraculoase. De pildă, dascălul de la biserică a visat noaptea că a găsit o cruce pe câmp, povesteşte Marin. A doua zi dimineaţa, când s-a dus să ia pâine, a găsit o icoană exact în locul din vis. A dus-o în biserică, iar seara au încuiat poarta. Însă, cumva, icoana a reuşit "să fugă" şi să se întoarcă pe câmp, unde au găsit-o din nou.
"Ai crezut că s-a mutat icoana singură? Ai crezut aşa ceva?", se aude un glas de afară. E Chivu, un domn cu şapcă, de 63 de ani, care are mari dubii în privinţa minunilor care se tot petrec prin sat de la o vreme. "Păi credem, dacă aşa ne-au zis", îi răspunde un bătrân de la masă. Chivu nu se lasă: "Degeaba a pupat dascălul icoana, că şi-a rupt piciorul". "Ei, cine crede, crede, cine nu crede, nu crede", încheie Marin polemica.
Becali şi pomenile la icoana-minune
Concret însă, în viaţa lui Marin nu s-a schimbat mare lucru după "minune": "Erau trei fete tinere din Ghimpaţi pe care le-am luat cu căruţa şi le-am dus până în Letca Nouă (mergeau la icoană - n.r.). M-au trecut într-un caiet ca să se roage pentru mine. Dar tot sărac am rămas".
După ce icoana a plâns, sătenii au văzut prin comună tot soiul de oameni importanţi. "A venit preasfinţitul de la Giurgiu, a venit Maria Cârneci, mulţi, dar nu prea îi cunosc eu", povesteşte Constantina, de 56 de ani. "Atunci când plângea icoana veneau mulţi în pelerinaj. Am auzit că a venit şi Becali mai-nainte. Becali a venit de prima dată când a plâns icoana. Un vecin bătrân al meu de la Ghimpaţi mi-a zis: "I-auzi fa, era Becali acolo-şa la biserică şi i-a dat la unu 500.000 de lei (vechi - n.r.). Da' mie nu mi-a dat", spune femeia.
Raiul bisericesc şi chirpiciul lumesc
Sătenii, dar mai ales oameni înstăriţi de prin ţară, au făcut o mulţime de donaţii pentru a renova biserica ce se afla în ruină. Acum, lăcaşul de cult cu hramul "Naşterea Maicii Domnului" are termopane şi se ridică din mijlocul unei curţi pietruite, cu grădini cu flori şi ficuşi în ghivece, cişmele, fântână. Brazi ornamentali, bănci şi lampioane ce luminează noaptea completează peisajul idilic ce reprezintă pentru mulţi săteni cel mai frumos loc pe care l-au văzut vreodată. "E o frumuseţe: de la intrare îţi ia ochii. De când intri, din curte. Nu că-i fac reclamă", zice cu o mândrie greu reţinută Isaida Stancu, un localnic de 68 de ani.
"Am reuşit să restaurăm pictura, să punem o tablă pentru că intra apă în biserică, un zid împrejmuitor, un loc pentru lumânări. Era foarte degradată, întunecată, intra apa în ea. Acum totul e luminat şi frumos. A fost făcută cu ajutorul credincioşilor şi al celor de la Letca. Le-am eliberat chitanţă şi câte o diplomă de ctitor", spune preotul paroh Nicolae Popa.
Copii scoşi din mizerie
Dincolo de minuni şi de bogătaşi care s-au perindat pe la biserică, de pe urma icoanei care a plâns au rămas câteva centre sociale. Popa a înfiinţat "Asociaţia Letca Nouă", un ONG care oferă servicii legale pentru familiile defavorizate. În curtea bisericii a fost construită o casă mare, un aşezământ social numit "Grădina Maicii Domnului", care funcţionează din donaţiile oamenilor. Aici locuiesc şase copii săraci care acum merg la şcoala din Letca Nouă. La centru sunt îngrijiţi şi au şi intructori care îi ajută să îşi facă temele sau care i-au dus în excursii la muzeele din Bucureşti. Unii dintre copii au fost părăsiţi, alţii neglijaţi de părinţii extrem de săraci.
Alte două case din localitate au fost donate asociaţiei de către credincioşi din Bucureşti. Într-una, donată de o profesoară de religie din capitală, stă o familie cu zece copii, iar în cealaltă un cuplu de tineri care aşteaptă un copil.
Fizica explică de ce plâng icoanele
Ioan Stamatin, conferenţiar doctor la Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti, a oferit o posibilă explicaţie pentru "lacrimile icoanelor". Astfel, în anumite condiţii de umiditate şi temperatură, vaporii de apă din atmosferă îmbibă lemnul icoanei. "Apa este absorbită de lemn. Iar lemnul are o structură de microcapilare, ca orice fibră de lemn. Această strucutră este orientată, prin coincidenţă, spre ochiul icoanei", explică fizicianul. De asemenea, vopseaua icoanei are un caracter hidrofob, adică nu ţine apa, iar aceasta iese din lemn sub forma unor picături care se scurg pe pictură, în exterior.
Pe de altă parte, oamenilor li se pare că icoana plânge cu lacrimi de mir deoarece apa abosrbită de icoană miroase a mir. "Icoana e îmbibată cu tot felul de mirosuri şi arome din biserică. Şi apa, când intră prin capilare, antrenează şi mirosul acesta de mir. Puneţi o picătură de parfum într-un pahar cu apă şi miroase frumos. Asta se întâmplă şi acolo", mai spune Stamatin.