O LESBIANĂ româncă a uluit Italia. Gestul ei poate avea un PUTERNIC IMPACT în România

Românca Daniela Dîrlea s-a căsătorit cu iubita sa, Sarah Cosimato, în Italia. Nunta a fost oficiată pe 9 aprilie, fiind prima încheiată între două femei în localitatea Braone, din provincia Brescia.

Cununia a fost oficiată chiar de primarul localității, Gabriele Prandini. Potrivit ziariștilor de la Il Giorno, Prandini este un militant al recunoașterii căsătoriilor gay, numite în Peninsulă „uniuni civile”. Cuplul are deja o fetiță.

Cadrul legal

Legea care a permis uniunile unisex a intrat de curând în vigoare în Italia, pe 5 iunie 2016, după ce a fost adoptată de Parlament la 11 mai 2016. Introducerea ei a provocat aprigi dispute, atât în rândul aleșilor cât și al organizațiilor civice sau pro-creștine. Actul normativ se numește: „Regulament al uniunilor civile între persoane de același sex și reglementarea coabitării“.

Potrivit acestui act, uniunile civile (similare căsătoriilor civile) se încheie de un oficial al primăriilor, în prezența a doi martori și se înscriu în Registrul de Stare Civilă. Coabitarea – sinonimul concubinajului de la noi – prevede mai puține drepturi.

Revenind la zona Brescia, potrivit presei italiene, aici s-au oficiat până acum 6 căsătorii ale unor cupluri de bărbați, Sarah și Daniela fiind primele femei.

O familie pozitivă

Sarah, 38 de ani, este din Milano, dar e stabilită de ceva timp în Brescia. Daniela, 28 de ani, trăiește de mai mulți ani în Italia.

Primarul a povestit: ”Consiliul nostru local și-a confirmat disponibilitatea pentru oficierea uniunilor civile, pe care le susține. Cele două tinere femei, mame ale unei fetițe de un an, au dorit o căsătorie sub semnul tradiției din munții lor. Sarah și Daniela sunt mame ale micuței Aurora și reprezintă un exemplu pozitiv de familie.”

Una dintre cele două mirese a declarat: ” Ne-am ales acum trei ani – au spus Daniela și Sarah. A fost o căsătorie simbolică căreia îi urmează acum uniunea legală. Suntem de mai mult timp o familie împreună cu fiica noastră Aurora, însă astăzi satisfacția de a fi și din punct de vedere legal e mare.”

(Material realizat cu ajutorul colegilor de la Gazeta Românească, ziarul diasporei din Italia)