Pe 13 aprilie 1933, revista Realitatea Ilustrată publica următoarea corespondență din Paris, pe care o redăm în dulcele grai al vremii:
Activitatea unei agente, în serviciul spionajului francez, în timpul răsboiului, i-a adus Crucea Legiunei de Onoare.
Săptămâna trecută, faimosul „Biurou No. 2” din ministerul francez al Apărării Naţionale, adică „Biroul de spionaj”, a fost iară la ordinea zilei.
Prin reprezentanţii săi legali, cari continuă să mai funcţioneze şi astăzi, a fost citat ca informator în cursul pasionantului proces Eydoux, iar dela tribuna din Palatul Burbonilor, un glas răscolitor de amintiri îndepărtate, a cerut lămuriri în privinţa „Legiunei de onoare” ce-i fusese acordată „Ciocârliei” , una dintre cele mai iscusite spioane franceze.
Marta Betendelf, s’a născut în Lorena, în 1889. Fata manifestă cu timpul o înclinare deosebită pentru sporturi, devenind automobilistă pasionată, ţintaşă fără pereche şi călăreaţă neîntrecută.
Pe vremea aceea, aviaţia era abia la începuturile ei şi isprăvile uimitoare ale cutezătorilor sburători, robiră sufletul tinerei fiinţe, care se şi mărită, în 1912, cu pilotul Richer; după un an, sub numele de Marta Richard, ea obţinu la aerodromul din Villacoublay unul dintre cele dintâi brevete de aviatoare, bătând recordul mondial feminin de durată, în spaţiu şi timp.
Isbucnind răsboiul, Richer care plecase cu gradul de căpitan cade glorios pe front, în Iunie 1916.
Între timp, împreună cu alte câteva colege, Marta fondase „Uniunea patriotică a aviatoarelor” şi ceruse în repeţite rânduri ministerului de răsboi să colaboreze şi dânsa la apărarea naţională.
Rămasă văduvă, se prezintă comandantului Ledoux, şeful biuroului de contra spionaj, punându-se la dispoziţia acestuia.
După sfatul colonelului Gode, „Ciocârlia” fu însărcinată cu o misiune în Spania. La San-Sebastiano. ea face cunoştinţa ataşatului naval, von Krog, căruia îi destăinui că este o spioană franceză, „mizerabil plătită”.
Prusacul o invită la el acasă, şi convins că Marta nu ştia nemţeşte, îi făcu elogiul în această limbă, faţă de toţi colaboratorii lui.
După câteva zile, tânăra franţuzoaică devenise prietena lui von Krog, care-i întemeiă la Madrid un institut de frumuseţe, ca să îndepărteze de ea orice bănuială. Întreprinderea luă numele de „Oglinda ciocârliilor” şi deveni centrul spionajului german.
De acolo, Marta a putut să supravegheze totul şi pe toţi, deşi la rându-i era supraveghiată şi ea cu cea mai mare stricteţă.
Într’o zi von Krog primi pe cel mai destoinic agent al lui, un anume Emilis Fuentes. Marta simulează o otrăvire cu ciuperci, ca să poată pătrunde în birou... unde leşină.
Isbuti astfel să-l surprindă pe Fuentes, care însemna cu steguleţe, pe o hartă a Franţei, anumite porturi. Spionul căzu în curând în mâinile francezilor.
Într’altă zi, Marta căpătă învoirea de a-l însoţi pe von Krog, pe bordul submarinului ,,U. 52” în portul Cadix. Submarinul fu vizitat în amănunţime şi „Ciocârlia”, prefăcându-se beată, ajunse să cunoască toate planurile duşmanilor.
Parisul fu înştiinţat numaidecât şi astfel se întâmplă că un alt submarin care debarcase la Santander cu arme, destinate Marocului, fu sechestrat, iar contrabanda a putut să fie confiscată.
La sfârşitul răsboiului, femeia aceasta, plănui să dea o lovitură mare: să devalizeze cassa de fier cu documente a şefului spionajului german din Madrid.
Pentru o asemenea operaţie, ar fi fost nevoe să-l narcotizeze pe von Krog şi să-i ia cheia. Marta cunoştea „secretul” cassei de fer. Dar Parisul răspunse nu, deoarece riscul era prea mare!
Atunci, într’o seară pe când se plimbau în parcul „de los quadros estadore”, Ciocârlia îi mărturisi totul amantului ei:
— Eu am făcut ca Fuentes şi surorile Manzanares să fie arestaţi! Eu am făcut să fie scufundat U-123! Dacă nu-mi dai cinzeci de mii de pesetas, voi spune totul ambasadorului tău!
Krog refuză şi tăbărî asupra femeii. A doua zi dimineaţa, Marta încredinţa principelui Ratibor, ambasadorul german din Madrid, corespondenţa ei amoroasă cu von Krog precum şi cheia cassei de fer.
Nenorocitul ofiţer fu rechemat la Berlin şi cum îi era teamă să călătorească pe mare, fu expediat clandestin într’un vagon plumbuit, până la frontiera elveţiană, prin Franţa.
Sub numele de von Krog se ascundea baronul von Kolberg.
În 1918, Marta părăsi spionajul, căsătorindu-se a doua oară.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric