Construită în secolul al XII-lea de către coloniştii saşi, Cetatea Sighişoarei ascunde între zidurile ei poveşti fabuloase care, la sute de ani de la consumarea lor, atrag, anual, ca un magnet zeci de mii de turişti de pe întreg continentul. Una dintre ele se referă la sfârşitul erei execuţiilor publice, în urmă cu mai bine de 315 ani, când călăul Sighişoarei l-a decapitat pe Johann Schuller von Rosenthal, primarul de atunci al cetăţii. Zidurile, astăzi zugrăvite în culori vesele, ale casei sale din oraşul de jos, cum era supranumită partea metropolei din afara cetăţii, păstrează şi acum pe faţada din care dintele vremii a muşcat adânc un simbol grafi c (o mână cu un buchet de trandafi ri) secondat de o deviză care încifrează motivele executării lui Schuller: „Per spinas ad rosas” („prin spinii trandafi rilor”, n.red). Spini care, aşa cum spune legenda, nu i-au fost nici pe departe de bun augur lui Johann Schuller.
Drumeţul care bate, neobosit, în căutare de obiective turistice nemai întâlnite în nici un alt colţ de lume, străzile întortocheate şi strâmte ale Cetăţii Sighişoarei rămâne nedumerit în momentul în care paşii îl aduc în faţa unei case impunătoare din partea de jos a oraşului: o casă cu ornamente florale, aplicate de mâinile iscusite ale constructorului pe frontispiciul de un verde aprins al clădirii. „Per spinas ad rosas” sunt cuvintele scrijelite în carnea zidului. O deviză care ascunde istoria uluitoare a ultimului condamnat la moarte din Cetatea Sighişoarei în anul 1703; nimeni altul decât primarul de atunci al oraşului, Johann Schuller.
Povestea lui aduce şi astăzi, la mai bine de 315 de ani de momentul în care a fost arestat şi executat, un număr însemnat de turişti care iau cu asalt porţile Cetăţii Sighişoarei special pentru a vedea unde a locuit nobilul şi unde a fost înmormântat după executarea sa publică.
Butaşul de trandafiri şi recunoştinţa principelui
Legenda locului vorbeşte despre Johann Schuller ca despre un lider al tagmei croitorilor sighişoreni din anii 1700. Johann nu profesează prea mult în domeniul său, preferând, mai mult, să cocheteze cu, pe de o parte, călătoriile în Turcia sau îndepărtata Indie sau Ierusalim, iar pe de alta, cu afacerile, de pe urma cărora se alege cu o avere însemnată. Nu doar bogăţia îi făcea însă cu ochiul comerciantului Johann, ci şi puterea, intrigile şi linguşelile pe lângă înalţi demnitari ai Europei acelor timpuri asigurându-i, la un moment dat, graţiile ale însuşi principelui Transilvaniei Apafi Mihaly, căruia îi dăruiește un butaș de trandafir adus, susţinea fostul croitor, din Țara Sfântă, de la Ierusalim.
Gestul său îl determină pe Apafi să dispună înnobilarea sa şi să îi dea supranumele de von Rosenthal. Spinii trandafirilor cadorisiţi de Johann aveau să-i fie, aşa cum spune povestea, fatali celui care îşi abandonează pentru totdeauna breasla, mutându-şi îndeletnicirile în sfera comerţului. Călătoreşte mult în toată lumea, în special pe Drumul Mătăsii, şi ajunge să fie unul dintre cei mai apreciaţi şi mai bogaţi sighişoreni din Cetatea ale cărei destine ajunge chiar, la un moment dat, să le conducă din scaunul de primar.
Tot despre Johann Schuller von Rosenthal se mai spune că ar fi ajuns, la un moment dat, pe vremea tinereţii petrecute în Turcia, să lucreze pentru sultan, ca translator al său.
Afemeiat, falsifi cator de monedă şi escroc
Metehnele lui Johann, uns primul om al Sighişoarei, nu erau însă, potrivit legendei, puţine. Era un afemeiat fără leac - obişnuia să le ceară locuitorilor Cetăţii să îşi lase nevestele în aşternutul său în schimbul scutirii de taxe. Trebuie spus, în acest moment al poveştii, că cel responsabil de vânarea, arestarea, iar mai apoi execuţia sa, Johannes Sachs von Harteneck, jude regal, a instituit, în 1702, obligativitatea, prin lege, ca fiecare locuitor al Sighişoarei, inclusiv nobilii, să plătească impozit. Ca o ironie a sorţii, aşa cum se va vedea ceva mai târziu, în textul acestui articol, Harteneck ajunge el însuşi să fie arestat, iar mai apoi executat public.
Revenind la „beteşugurile” lui Johann Schuller von Rosenthal, să mai amintim şi faptul că, potrivit legendei, în casa sa exista un adevărat harem. Ceea ce i-a atras cu adevărat prigoana legiuitorilor a fost zvonul că era un falsificator de monedă incurabil. Dacă primul dintre „vicii” stârnea doar mânia soţilor obligaţi să îşi pună gaj nevestele, falsificarea de monedă - un delict foarte grav - avea să îl trimită direct pe eşafod, sub ghilotina călăului.
Povestea lui Johann Schuller von Rosenthal vorbeşte şi despre alte apucături „neortodoxe”. Gura lumii spunea, de exemplu, că se folosea, în interes personal, de gropile de provizii ale orașului, ceea ce era interzis cu desăvârșire, fapt care, în cele din urmă, i-a atras antipatia şi dezaprobarea unei părţi a consiliul orașului, dar și a comitetelor de saşi, judele Johannes Sachs von Harteneck pornind o adevărată vânătoare împotriva lui.
Afacerea cu proviziile oraşului
Proviziile cetăţii, despre care se spune că ar fi fost însuşite de von Rosenthal, erau vitale pentru supravieţuirea locuitorilor în situaţia în care porţile cetăţii ar fi fost luate cu asalt de năvălitori. Practic, atunci când erau atacaţi, sașii se retrăgeau în incinta fortificației unde, pentru a putea rezista, aveau nevoie de alimente. Acestea erau ţinute în gropi secrete în formă de pâlnie, al căror interior era tapetat cu lut amestecat cu paie pentru a conserva mai bine grânele. Capacele gropilor purtau emblemele fiecărei bresle în parte. În cetate erau numai câțiva oameni care știau unde se află aceste gropi secrete, iar fiecare dintre eu era pus de către comunitate să jure că nu o să divulge secretul grotelor, deconspirarea locului în care se aflau acestea ducând în mod implicit la periclitarea viitorului sigur al comunității. Ancheta demarată de comunitate îl găseşte vinovat pe von Rosenthal de înaltă trădare. Imediat este dispusă arestarea sa. Speriat de perspectiva de a sfârşi sub ghilotină, Johann caută clemenţă în curtea împăratului de la Viena.
Iertarea de la Împărăţie a venit prea târziu
Legenda spune că ar fi obţinut iertarea princiară , dar că sighişorenii i-ar fi sabotat pe trimişii împăratului . Însărcinaţi cu aducerea misivei care-l scăpa pe Johann de securea călăului, curierii trimişi de la Viena au fost întârziaţi pe drum de o ceată de locuitori ai cătăţii. Aceştia au primit ordine clare de la însuşi judele Johannes Sachs von Harteneck să facă tot ce le stă în putinţă să întârzie venirea solilor trimişi de Apafi Mihaly. Iar sighişorenii, care veau suficiente motive să-l urască de moarte pe cel care le punea, de fiecare dată când avea poftă, coarne, şiau îndeplinit misia cu vârf şi îndesat. Leau ieşit în cale curierilor regali şi au organizat o ambuscadă. Nu a fost rănit nimeni, atacul asupra trimişilor lui Apafi părând mai mult unul de natură banditească. A fost suficient, însă, pentru ca planul judelui să dea roade, iar solii să ajungă mult prea târziu la porţile cetăţii. Von Rosenthal fusese deja decapitat în curtea vechii biserici dominicane, situată între clădirea de acum a Primăriei și Biserica Mănăstirii. Execuţia s-a bucurat de o procedură excepțională, întrucât, în mod normal, sentinţele de condamnare la moarte erau executate cu public în afara orașului pe așa-numitul Deal al Crucii.
Ultimul arestat din Camera de tortură
După decapitare, Johann Schuller von Rosenthal a fost îngropat în vechiul cimitir de lângă Scara Acoperită, într-un mormânt săpat în partea de jos a acestuia. Din documente reiese că Johann Schuller von Rosenthal este ultimul personaj decapitat care a stat în arest în Camera de Tortură, vechea închisoare militară a orașului, care este acum unul dintre obiectivele intens vizitate ale Muzeului de Istorie din Sighișoara.
În încăperea sinistră a torturii, în care a stat încarcerat fostul edil al Sighişoarei nu mai mult de câteva ceasuri până i-a venit rândul să ajungă sub ghilotină, mai există şi în ziua de azi urme ale grozăviilor care se petrecau, cu sute de ani în urmă, între pereţii reci ai temniţei. Pe grinda unui geam există o serie de scrijelituri ale foștilor condamnați, iar una dintre inscripţii, lizibilă încă, „Morgen werde ich ...” („Mâine voi fi...”, n.red) vorbeşte de la sine despre zbuciumul lăuntric al celor care îşi trăiau ultimele clipe înaintea eşafodului. Tot în Camera de Tortură există și o piatr, grea de peste 6 kilograme, care era atârnată de gâtul celor care erau legați la stâlpul infamiei în Piața Mare a Cetății.
Jude şi condamnat, egali în faţa sorţii
Doi ani mai târziu, în ziua de 5 decembrie 1705, vine rândul judelui regal Johannes Sachs von Harteneck, omul responsabil de prinderea şi executarea lui Johann, să ajungă pe eşafod. Se spune că procesul public împotriva lui ar fi fost unul „demonstrativ”, von Harteneck fiind în esenţă nevinovat de faptele care i se imputau.
În cartea sa, „Siebenbürguscher-sächsischer Heimatbuch”, Carl Göllner vorbeşte despre faptul că lui von Harteneck i s-ar fi tras de la legea, instituită în 1702, prin care obliga localnicii la plata unui impozit. Măsura dispusă de jude i-ar fi înfuriat la culme pe nobili care au început încă de pe atunci că-i poarte sâmbetele. Judecarea şi condamnarea la moarte a lui Schuller von Rosenthal, primarul Sighişoarei - chiar dacă acesta din urmă era la rându-i un personaj controversat şi hulit - ar fi fost pretextul perfect. Nobilii au răspândit vorbă că verdictul dat de von Harteneck în cazul von Rosenthal ar fi fost unul nedrept şi au început să-i caute nod în papură. Au încropit o poveste falsă despre un pretins asasinat comis de Harteneck, cu ani în urmă, chiar în locuinţa sa. Victima se spune că ar fi fost un anume Hans Adam, slujitorul adjutantului Acton. De aici şi până la arestarea judelui Johannes Sachs von Harteneck şi închiderea lui între zidurile morocănoase ale Cetăţii Făgăraşului nu a fost decât un pas. Consiliul care a primit sarcina să îl judece sfidează orice drept juridic al inculpatului, nelăsându-i posibilitatea să se apere. Este executat la scurt timp în Piaţa Mare a oraşului.