Legea „Volkswagen“, sub lupa Comisiei Europene

Comisia Europeană ar putea declanşa o acţiune în justiţie împotriva Germaniei, în cazul în care autorităţile germane nu respectă decizia Curţii Europene de Justiţie cu privire la legea „Volkswagen“.

Oficiali germani au confirmat ieri că au căzut de acord asupra noii forme a legii, adăugând că intenţionează să păstreze cât mai mult cu putinţă din textul iniţial, formulat cu 48 de ani în urmă, prin care compania este protejată de o eventuală preluare. „Dacă există vreo urmă de îndoială, Comisia va declanşa imediat un proces în instanţă pentru nerespectarea deciziei Curţii Europene a Justiţiei“, a afirmat marţi purtătorul de cuvânt al comisarului european Charlie McCreevy, citat de Reuters.

Anul trecut, Curtea Europeană de Justiţie a anulat legea „Volkswagen“, forţând administraţia de la Berlin să formuleze un act normativ care nu contravine reglementărilor europene privind libertatea de circulaţie a capitalului. Porsche aşteaptă un răspuns Legea, care datează din anul 1960, limitează drepturile de vot şi numărul de locuri din Consiliul de Administraţie al Volkswagen. Decizia UE obligă executivul german să elimine „acţiunile de aur“ sau participaţiile strategice deţinute de stat la companii listate la Bursă, afectând structura proprietarilor companiei Volkswagen.

Producătorul auto este controlat în proporţie de peste 30% de concurentul german Porsche. Porsche încearcă în acest moment să-şi majoreze participaţia pe care o deţine la Volkswagen la 50%. Acest lucru s-ar putea întâmpla în cazul în care guvernul german va modifica substanţial legea veche. Volkswagen deţine în prezent mărcile Audi, Skoda, Seat, Bentley, Bugatti şi Lamborghini. Majorarea participaţiei la Volkswagen reprezintă pentru Porsche o investiţie de peste 10 miliarde de euro, iar analiştii din piaţă estimează că procesul ar putea fi definitivat în această vară.