De ce pun românii mâna pe pistol

Noii jupâni ai traficului au pistol cu bile la curea. Arma e pentru autoapărare, dar ei o folosesc după legea lor.

În timp ce legea prevede că armele trebuie folosite pentru autoapărare (cu excepţia vânătorii), nu puţini le întrebuinţează pentru a ameninţa şi chiar a răni nejustificat pe cineva. O serie de întâmplări din ultimul timp arată că românul a început să se orienteze spre armele neletale cu bile. Costă puţin - preţurile pornesc de la 500 de lei, iar permisul pare greu de obţinut, dar nu e chiar aşa.

Recent, două cazuri au făcut valuri în presă. Mai întâi, a fost cel în care a fost implicat Sorin Marica, iubitul vedetei Andreea Spătaru. Acesta a ales să îşi rezolve neînţelegerile cu un interlop, cu ajutorul unui pistol cu bile de cauciuc, pe care l-a des cărcat de trei ori înspre rivalul său, într-o scenă ce a avut loc ziua în amiaza mare în zona Gara de Nord.

Marţi, la cinci zile de la scandalul în care a fost implicat Marica, zis şi Sorin a lu’ Al Capone, un conflict asemănător avea loc la Eforie Nord. Doi şoferi s-au încăierat în trafic, iar unul dintre ei, deţinător al unui pistol cu bile, l-a rănit în picior pe celălalt, care avea asupra sa un cuţit. Martorii spun că pistolarul nu a cugetat mult înainte de a descărca arma.

24 de cazuri în Bucureşti, niciunul de autoapărare

"Gândindu-se că sunt neletale, cred că îi cam gâdilă degetul", spune comisar Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei. Potrivit datelor Poliţiei, în ultimele şase luni au avut loc, numai în Bucureşti, 24 de cazuri în care s-au folosit pistoale cu bile de cauciuc. "Nu cred că a fost vreun caz de autoapărare", subliniază Sarca.

Astfel, au fost destui cei care, după o ceartă în trafic sau vreun conflict la cârciumă, au scos pistolul cu bile şi şi-au împuşcat rivalii. Pedeapsa este cuprinsă între 6 luni şi 3 ani.

La sfârşitul lui 2010, în România existau circa 70.000 de posesori de arme letale şi neletale, fără să îi socotim aici pe angajaţii MAI, MApN sau ai firmelor de pază şi protecţie. Aceşti români deţineau 206.000 de arme, o medie de aproximativ trei arme pe proprietar. Aproximativ jumătate dintre posesorii de arme au arme neletale, cum sunt aceste pistoale cu bilă de cauciuc. Un astfel de pistol nu ucide, dar durerea pe care o simte cel rănit e destul de puternică. Proiectilul îi poate produce şi un traumatism superficial.

ÎŞI FAC LEGEA

Şmecherii şi psihologicul

Aflăm de ce îşi cumpără românii astfel de arme de la Costel Murgoci, reprezentantul unui magazin de arme. "Ideea e să foloseşti aceste arme pentru a te apăra. Şocul, energia proiectilului îl face pe cel care vine să te agreseze să fie dezorientat. Iar tu ai timp să chemi poliţia", spune el.

"Achiziţia armelor ţine pasul cu infracţionalitatea. La noi, aceasta a crescut, iar omul nu prea are încredere în poliţie. Plus că sunt cei care vor să se dea şmecheri şi le folosesc aiurea. Aceştia trebuie să răspundă în faţa legii", e de părere Murgoci.

Recent, un proprietar agricol din Prahova a ales să îşi cumpere un pistol cu bile de cauciuc. Omul fusese atacat de un grup de romi, veniţi cu trei căruţe la furat. Unul dintre agresori a vrut să-i înfingă furca în piept. Agricultorul a scăpat atunci cu fuga şi a decis, just, că are nevoie de armă.

Cine îşi poate lua pistol

Pistoalele cu bilă necesită autorizaţie din partea poliţiei, iar condiţiile pentru ca o persoană să o primească sunt următoarele:

  • să aibă minimum 18 ani;
  • să nu fi fost condamnat, prin hotărâre definitivă, pentru infracţiuni comise cu intenţie, prevăzute de lege cu pedeapsa cu închisorii mai mare de 2 ani;
  • să nu fie învinuit sau inculpat în fapte penale prevăzute cu o pedeapsă mai mare de 2 ani şi să fie apt psihologic şi medical.

Teoretic, "sita" prin care ar trebui să treacă doar cei care au nevoie de armă este examenul psihologic. Nu puţini sunt cei care spun că acest examen este doar o formalitate.

ACTE

Două dosare pentru un pistol cu bile

Înainte de a cumpăra arma, aveţi nevoie de o "autorizaţie pentru procurarea de arme neletale". Pentru aceasta, trebuie să întocmiţi un dosar care să cuprindă: cerere- tip, buletin, certificat medical, cazier, aviz psihologic, două fotografii şi dovada achitării taxelor de autorizare.

Cu această autorizaţie, obţinută de la inspectoratul de poliţie în raza căruia domiciliaţi, mergeţi la armurieri şi vă alegeţi arma. Apoi, aplicaţi pentru permisul de armă. Pentru aceasta, aveţi nevoie de un dosar care să conţină aceleaşi documente ca acelea prezentate mai sus, numai că se adaugă certificatul de deţinător al armei (îl ridicaţi de la magazin), iar cererea este diferită.