Legea prevenirii a fost adoptată, mieruri, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 177 de voturi pentru și 26 împotrivă.
Scopul legii este de a preveni abuzurile autorităților de control și de a le determina să încerce, înainte de a da sancțiuni, să-l ajute pe agentul comercial să intre în legalitate.
Legea prevede ca autorităţile şi instituţiile publice cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor să aibă ca atribuţii informarea, instruirea şi îndrumarea publicului, precum şi obligaţia de a aplica, în cazul săvârşirii anumitor fapte contravenţionale, sancţiunea de avertisment împreună cu stabilirea unui plan de remediere prin care se acordă contravenientului o perioadă de timp pentru îndeplinirea obligaţiilor legale, transmite Mediafax.
Actul normativ are ca scop intensificarea funcţiei preventive a controlului, precum şi asigurarea securităţii juridice, în condiţiile creşterii cantitative a legislaţiei şi apariţiei unor noi domenii de reglementare. Care anume dintre contravenţii vor intra sub incidenţa proiectului de lege urmează să fie stabilit prin Hotărâre de Guvern.