Lia Olguța Vasilescu, ANUNȚ IMPORTANT despre Legea Pensiilor! Ce va face președintele Iohannis: „Sunt absolut convinsă”

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu a declarat, duminică seară la Antena 3, că Legea Pensiilor va fi trimisă în Parlament în septembrie.

Ministrul Vasilescu a subliniat faptul că este convinsă că președintele Klaus Iohannis va ataca legea la CCR, așa cum s-a mai întâmplat și cu alte legi transmise la promulgare.

„Sunt absolut convinsă că va fi atacată de Klaus Iohannis la CCR. Nu a fost zi în care Klaus Iohannis să nu facă asta. Noi ne așteptăm și la asta. Va fi o lună de dezbatere publică, vom trimite secretarii de stat în județe să discute cu pensionarii. Apoi, se va întoarce la Guvern, va lua avizele, se va transforma în proiect de lege al Guvernului, iar în septembrie va fi transmisă Parlamentului.

Vom cheltui de două ori mai mult cu pensiile decât până acum. Sunt bani! Nu există posibilitatea să scadă pensiile. Există chiar un articol în lege care prevede că dacă pensia recalculată trebuie să fie mai mică, va rămâne pensia aflată în plată.”, a declarat Lia Olguța Vasilescu la Antena 3.