Legea asigurării obligatorie a locuințelor SE SCHIMBĂ! ANUNȚ IMPORTANT pentru toți românii. Ce OBLIGAȚII au

Autoritățile vor să schimbe legea asigurărilor obligatorii a locuințelor, în speranța că în acest mod va crește numărul de oameni care vor să-și protejeze locuințele.

În prezent, polița PAD acoperă în mod obligatoriu riscurile de cutremur, inundație sau alunecări de teren și costă aproximativ 20 de euro pe an, iar daunele acoperite pot ajunge până la 20.000 de euro.

După schimbarea legislației, Românii vor putea alege care dintre cele trei riscuri vor fi acoperite.

„Vrem să adăugăm şi acoperiri suplimentare. De exemplu, ne gândim la persoanele din locuinţă. Ele ce fac, dacă suferă răni? Adică plăteşti daunele casei, dar nu şi ale omului? Mai luăm în calcul şi să extindem acoperirea asupra dependinţelor din curţi, care acum nu sunt luate în calcul. Mulţi oameni de la ţară au coteţe, grajduri , magazii, care sunt importante pentru ei. Vrem să vedem dacă putem introduce şi daunele provocate de grindină, de exemplu, sau cele generate de furtuni severe”, potrivit unor surse apropiate discuțiilor, pentru Capital.ro.

În plus, pe lângă cele trei riscuri, clienții vor putea opta și pentru alte riscuri suplimentare.